Prima zi de Crăciun 2022. Anul acesta, Crăciunul pică în anul 2022 într-o zi de duminică, iar românii vor fi liberi și luni, 26 decembrie 2021. În aceste zile, familiile se reunesc și recuperează timpul pe care poate l-au pierdut cu alte ocazii, deschis cadouri, fac activități împreună și degustă unele dintre cele mai gustoase bucate.
Crăciunul este una dintre cele mai importante sărbători ale creștinilor, motiv pentru care în această zi există mai multe tradiții și obiceiuri pe care este bine să le respecți. Iată ce trebuie să faci în prima zi de Crăciun, 25 decembrie 2022, pentru a îți merge bine anul viitor!
Citește și: La ce oră vine Moș Crăciun 2022
Tradiția este bine să mâncăm pește la micul dejun pentru a fi sprinteni tot anul. Credincioșii care au rostit în dimineața praznicului o rugăciune înainte de micul dejun, apoi au mâncat pește, au reușit să realizeze ceea ce și-au dorit, pe parcursul anului nou, chiar în situații dificile.
Se spune că nu e bine să te bați, nici măcar în glumă, că te umpli de bube în timpul anului.
Potrivit tradiției, este de bun augur să ne împodobim locuința cu flori roșii (Floarea Crăciunului și Cactusul de Crăciun) și coronițe din ramuri de brad. Aceste vegetale de culoare roșie și verde inspiră membrilor familiei gânduri bune și armonie.
Începând cu prima zi de Crăciun și până la Bobotează, copiii umblă cu steaua, ei numindu-se colindători sau crai, pe cap având coroane de hârtie colorată. De asemenea, se spune că la masa de Crăciun este bine să ascultăm colinde.
În dimineața de Crăciun e bine să ne spălăm cu apă curată, luată dintr-un izvor sau fântână în care punem o monedă de argint, pentru că tot anul să fim curați ca argintul, feriți de boli și plin de bani.
Fetele nemăritate trebuie să țină post negru pentru a-și putea visa ursitul. Acest obicei se urmează în anumite zone ale țării.
Prima persoană care ne calcă pragul trebuie să fie un bărbat brunet. Acest oaspete aduce norocul în casa și în viața noastră. Tradițiile strămoșești ne învață să evităm să primim în casa noastră un bărbat roșcat pentru că tot anul ne vom confrunta cu necazuri cauzate de intrigi și de abuzuri de tot felul.
Citește și: Ajunul Crăciunului 2022. Ce trebuie să faci ca să îți meargă bine anul viitor
Pentru a scăpa de resentimentele dușmanilor tot anul care vine, este bine să agățăm buchețele de busuioc și crengi de vâsc la ferestre.
Tradiția mai spune că nu este bine să măturăm și să scoatem gunoiul din casă până a doua zi de Crăciun, pentru a avea parte de spor în munca de fiecare zi.