- Aiud 95.2
- Alba-Iulia 99.7
- Bacău 88.8
- Bârlad 104.9
- Bistrița 97.3
- Botoșani 91.1
- Brașov 91.9
- București 88.0
- Buzău 96.7
- Câmpeni 96.2
- Câmpina 88.6
- Cluj-Napoca 101.5
- Constanța 96.9
- Craiova 92.0
- Focșani 95.3
- Piatra Neamț 102.3
- Ploiești 88.3
- Râșnov 104.5
- Sibiu 88.4
- Sinaia 103.6
- Tg. Mureș 106.4
- Timișoara 93.9
- Tulcea 91.4
Primele declarații ale Simonei Halep la întoarcerea în țară: "Vă rog frumos să înţelegeţi"
Simona Halep a revenit în ţară, sâmbătă dimineaţă, de la Lausanne, unde, timp de trei zile, a fost audiată la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), relatează news.ro . În cele trei zile la Lausanne au fost audiaţi la TAS martori, experţi, dar şi antrenorul Patrick Mouratoglou şi fizioterapeuta Candice Gotier. În urma audierilor, Comisia TAS va delibera şi va pregăti hotărârea arbitrală care va conţine decizia şi motivarea acesteia. Deocamdată nu se poate da nicio indicaţie cu privire la data la care va fi pronunţată hotărârea arbitrală finală.
Citește și: Simona Halep, ultima zi de audieri la TAS. Mesajul sportivei în fața Tribunalului
Simona Halep s-a întors în țară după cele trei zile de audieri
"V-am promis că o să vorbim după ce vine rezultatul. Vă rog frumos să înţelegeţi", le-a spus sportiva jurnaliştilor care au aşteptat-o la aeroport.
În 2022, la 21 octombrie, sportiva din Constanţa anunţa că a fost depistată pozitiv cu roxadustat, după un meci din primul tur la US Open.
Halep a fost suspendată provizoriu din octombrie 2022, suspendare pe care tribunalul a decontat-o din perioada de ineligibilitate. Ca atare, suspendarea fostului număr unu mondial este valabilă de la 7 octombrie 2022 până la 6 octombrie 2026.
Agenţia Internaţională pentru Integritate în Tenis (ITIA) a publicat decizia integrală a tribunalului independent Sport Resolutions în cazul Simona Halep, documentul fiind redactat acolo unde a fost necesar pentru a proteja informaţiile personale de sănătate.Între altele, se menţionează că fizioterapeuta Candice Gothier este cea care i-a dat sportivei suplimentul contaminat. Halep s-a consultat şi cu antrenorul ei, Patrick Mouratoglou, care a spus că suplimentul poate fi folosite în siguranţă, deoarece pe etichetă nu figurau substanţe interzise şi nu părea a fi riscant.
Simona Halep a depus apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv în data de 24 octombrie. În 15 decembrie, într-un interviu pentru Euronews, Simona a recunoscut că a avut un şoc când a fost testată pozitiv şi a reiterat faptul că este nevinovată.