Nu mai este niciun secret faptul că ”Wednesday”, unul dintre cele mai vizionate seriale de pe Netflix, s-a filmat în România. Producția regizată de Tim Burton a generat o mulțime de reacții încă din momentul în care și-a anunțat lansarea pe platformă.
La doar 25 de ani, Victor Dorobanțu a ajuns să obțină primul lui rol într-un serial realizat de Tim Burton. Imaginile din culise au atras și mai mult atenția asupra rolului jucat de actor.
Citește și: Ce l-a dezamăgit pe George Burcea la producția „Wednesday”? Celebrul actor, în lacrimi pe rețelele sociale
„Acum că Wednesday este un succes monstruos pe Netflix, Dorobanțu a devenit subiectul a nenumărate căutări pe internet”, scrie Vanity Fair.
Extrem de multe persoane au fost curioase cum s-au filmat scenele în care apare românul Victor Dorobanțu. În fotografiile din culise, actorul poate fi văzut în timp ce poartă un costum albastru care îi acoperă inclusiv fața, însă pe micile ecrane rămâne doar „Mânuța”.
„Toată lumea vrea să știe cum a fost făcut The Thing în culise. Toată lumea vrea să știe cum funcționează efectele vizuale. Mulți oameni mă întreabă dacă sunt adevărat. Da, e ca un costum de ninja. A trebuit să folosim asta pentru efectele speciale. A fost uniforma mea, să spunem așa. Nu știam că avem atât de multe fotografii cu mine în spatele scenei. Este oarecum interesant să vezi asta chiar și pentru mine”, a povestit el în interviul acordat revistei americane.
Pentru că nu putea să se folosească de voce sau de cuvinte, Victor Dorobanțu a spus că i-a fost greu să îi dea personalitate mâinii. Mai mult, protagonistul serialului de pe Netflix a avut probleme și din cauza faptului că are o înălțime impresionantă, de 1,90 metri.
Citește și: Jenna Ortega, detalii despre personajul Wednesday: „Erau zile în care filmam chiar și câte 12 ore”
„Și am încercat să slăbesc, pentru că eram destul de greu. Aveam 100 de kilograme. Bineînțeles, toată recunoștința mea pentru oamenii care au ajustat decorurile pentru mine, pentru că a trebuit să tăiem o mulțime de mobilă și alte lucruri pentru a mă face să încap. Am fost sub paturi, am fost în găuri, am fost în trape, am fost în seifuri de bancă. A trebuit să găsesc modalități de a-mi pune corpul sub oameni, în spatele unor obiecte. Nici măcar nu mi le mai amintesc pe toate”, a mai dezvăluit Victor Dorobanțu.
Amintim că pelicula s-a filmat în unele dintre cele mai frumoase locații de la noi, printre care Universitatea Politehnică din București, dar și Castelul Cantacuzino. O mare parte din serial a fost filmată în studiourile Buftea, acolo unde fanii au putut ajunge într-un tur ghidat.