Prințesa Anne, sora regelui Charles al III-lea, se află în recuperare după ce a suferit răni minore și comoție cerebrală în urma unui incident cu unul dintre caii săi. Accidentul a avut loc la Gatcombe Park, reședința sa din Gloucestershire, sud-vestul Angliei.
Prințesa Anne, sora regelui Charles, a suferit un accident
Prințesa Anne, în vârstă de 73 de ani, a fost spitalizată luni la spitalul Southmead din Bristol, după ce a fost rănită într-un incident cu unul dintre caii săi. Deși cauza exactă a rănilor nu a fost confirmată, echipa medicală a declarat că leziunile la cap ar fi putut fi provocate de un impact cu capul sau picioarele calului.
Potrivit soțului său, viceamiralul Timothy Laurence, care a vizitat-o marți, 25 iunie, la spital, prințesa Anne se recuperează încet, dar sigur. Timothy Laurence a adus niște mici bunătăți de acasă și a declarat pentru presa britanică că prințesa este bine și își revine din șoc. Viceamiralul Laurence a mulțumit echipei medicale pentru îngrijirile acordate prințesei și publicului pentru mesajele de susținere. „Echipa medicală a fost extraordinară, iar mesajele primite din partea publicului au fost foarte reconfortante.”,
a spus acesta.
Reacția Palatului Buckingham după accidentul prințesei Anne
Palatul Buckingham a confirmat că prințesa Anne a fost transferată la spital ca măsură de precauție pentru tratament și teste suplimentare.
„Prințesa Anne a suferit răni minore și o comoție cerebrală după un incident cu unul dintre caii săi. Ea se află sub observație la spitalul Southmead din Bristol.”, a anunțat Palatul. Prințesa Anne este cunoscută pentru activitatea sa intensă și pentru pasiunea sa pentru echitație. Ea a reprezentat Marea Britanie la Jocurile Olimpice de la Montreal din 1976 și participă frecvent la parade militare oficiale călare, inclusiv la cea care marchează ziua de naștere oficială a fratelui său, regele Charles al III-lea. În ciuda accidentului, prințesa Anne rămâne unul dintre cei mai activi membri ai familiei regale britanice. Anul trecut, ea l-a reprezentat pe regele Charles după ce acesta a fost diagnosticat cu cancer. Recent, însă, prințesa a fost nevoită să anuleze o călătorie oficială în Canada, planificată pentru sfârșitul lunii iunie, din cauza accidentului. Timothy Laurence, al doilea soț al prințesei Anne, a fost alături de ea în aceste momente dificile. Prințesa a fost căsătorită anterior cu Mark Phillips, un distins călăreț, cu care are doi copii, Peter și Zara.
Printul Harry a venit de urgență la Londra după ce Regele Charles a fost diagnosticat cu cancer. Vizita ducelui de Sussex a iscat o nouă dispută cu Regina Camilla.