Close sidebar
Stiri mondene

Prințul Harry îi atacă pe Prințul William și pe Regele Charles într-un nou documentar. Ce le reproșează ducele de Sussex?

Iată ce spune Prințul Harry despre Prințul William și Regele Charles în noul său documentar [Sursa foto: Instagram]

Prințul Harry revine cu noi acuzații la adresa familiei regale. Iată ce are de spus Ducele de Sussex despre Prințul William și despre Regele Charles al III-lea.


In articol:

Weekendul trecut a avut loc premiera noului documentar al Prințului Harry, care a iscat noi controverse, deoarece se pare că acesta face noi atacuri asupra familiei regale, în special asupra fratelui său mai mare, Prințul William și a tatălui său, regele Charles al III-lea.

În urmă cu doar câteva săptămâni, Harry și-a vizitat tatăl diagnosticat cu cancer și toată lumea se aștepta ca relația lor să se îmbunătățească. Totuși, acest lucru nu s-a întâmplat, iar prințul a adus din nou acuzații grave la adresa familiei sale. 

Citește și: Ce restricții i se impun lui Kate Middleton la o lună distanță după operație?

Prințul Harry, noi acuzații la adresa Prințului William și a Regelui Charles

Documentarul prezintă fragmente din interviul care a fost realizat cu Ducele de Sussex pentru Good Morning America, în care acesta mărturisea că fratele său, Prințul William, a fost „gelos pe succesul” Jocurilor Invictus. Acesta este un eveniment sportiv, ce a avut loc pentru prima dată în 2014, la Londra, pentru militari, femei rănite și veterani. Prințul Harry este cel care a fondat Jocurile Invictus la vremea respectivă, fiind inspirat de Warrior Games din Statele Unite. 

Ce le reproșează Prințul Harry tatălui și fratelui său în documentarul lansat recent?
Prințul Harry[Sursa foto: Hepta]

După ce a povestit despre acest eveniment, Prințul Harry nu a ratat ocazia de a preciza că tatăl său, actualul monarh al Regatului Unit, nu are niciun interes să ia contact cu nepoții săi, Prințesa Lilibet și Prințul Archie, adăugând că acesta nu are „ nicio legătură ” cu ei.

Cu toate acestea, presa din străinătate îl apără pe Ducele de Sussex, spunând că declarațiile lui nu au fost rău intenționate.

Lynn Carrat, expert în relații publice, a explicat că, la momentul interviului, relația ducelui de Sussex cu familia regală nu era una foarte bună, însă acest lucru nu este o nouătate. 

Citește și: Ce se ascunde în spatele intenției prințului Harry de a reveni în sânul familiei regale

Prințul Harry ar putea fi deportat din statele Unite?

Un expert regal susține că Prințul Harry „ar putea fi deportat” din Statele Unite, în urma unor declarații pe care le-a făcut despre trecutul său în cartea sa de memorii. Prințul şi soția sa, Meghan Markle, s-au mutat în California, la Montecito, în august 2020, după ce au petrecut câteva luni în Canada, în zona Vancouver. Ei au renunţat la îndatoririle de membri ai familiei regale şi au plecat în Marea Britanie la începutul anului 2020. 

Ducele de Sussex a povestit în cartea ”Spare” că a consumat diverse droguri. Heritage Foundation susţine că acest consum de droguri recunoscut de Harry ar fi trebuit să fie un motiv pentru a-l împiedica să intre în Statele Unite. În cadrul podcastului „To Di For”, Kinsey Schofield a spus: „ În mod realist, el ar putea fi deportat ”. „ Totuși, asta s-ar întâmpla unui om obișnuit, dar el este Prințul Harry”.

Prințul Harry prezintă noi controverse în noul său documentar
Familia Regală Britanică[Sursa foto: Facebook]

În plus, Schofield a spus că acest lucru este puțin probabil din cauza relațiilor sale cu actualul președinte al SUA. „ În cel mai rău caz, el ar putea fi deportat, dar este aceasta o realitate? Nu cu Joe Biden la Casa Albă care a făcut tot posibilul să-l protejeze ”.

Un avocat al administraţiei Biden a susţinut că declaraţiile prinţului din cartea sa "Spare" (Rezervă) nu constituie "dovezi" şi că este posibil să fi fost o fabulaţie cu scopul de a face vânzare cărţii, a relatat The Telegraph.