Prinţul Paul Phillipe al României este unul dintre fugarii celebri din țara noastră, iar după ce autoritățile au încercat să îl aducă în țară timp de aproape patru ani, acesta a fost surprins în vacanță în Malta. Prințul a fost a fost depistat într-un resort, în urma activităţilor de cooperare între Poliţia Română şi Poliţia din Malta, au precizat surse judiciare, duminică pentru News.ro. Faţă de acesta urmează să se deruleze procedurile specifice, au adăugat sursele citate.
Citește și: Prințul Harry se întoarce la Londra pe 8 mai. A acceptat sau nu Meghan Markle invitația lui Kate Middleton?
Pe 6 aprilie, reprezentanţii Ministerului Justiţiei au transmis, referitor la mandatul european de arestare pe numele lui Paul-Philippe de România, că instanţa din Franţa respins definitiv predarea acestuia către autorităţile din ţara noastră, invocând compunerea nelegală a completului de judecată din România.
Ministra Justiţiei Alina Gorghiu a declarat, joi, despre extrădarea Prinţului Paul din România, din Franţa, că nu are încă niciun răspuns de la omologul francez legat de situaţia acestuia, a cărui predare a fost respinsă definitiv de justiţia franceză din cauza unui viciu de procedură.
Pe 17 mai 2023, Ministerul Justiţiei a prezentat o situaţie a persoanelor căutate sau date în urmărire pentru executarea unor pedepse dispuse de instanţele din România, precum şi ţările în care acestea se află şi stadiul procedurilor desfăşurate pentru a fi aduse în ţară. Astfel, potrivit situaţiei prezentate de către reprezentanţii MJ, Prinţul Paul este urmărit internaţional în baza unui mandat european de arestare emis de Curtea de Apel Braşov la 18.12.2020
Prinţul Paul Phillipe al României a fost localizat pe teritoriul Franţei, procedura fiind în curs ,autorităţile franceze au solicitat sentinţa de condamnare- fond şi apel- tradusă în limba franceză, condiţii de detenţie şi alte informaţii legate de desfăşurarea procesului penal- după o scurtă perioadă în care a fost deţinut în arest preventiv de CA Paris, a fost liberat pe cauţiune.
Citește și: Ce poreclă folosesc copiii la școală pentru prințesa Charlotte?