Naționala lui Edi Iordănescu și-a îndeplinit misiunea pentru ultima partidă. În fața a 50.000 de fani, România a rezistat în fața presiunii elvețienilor și a dat lovitura, marcând imediat după startul reprizei a doua, prin Denis Alibec. Jurnaliștii de la Blick i-au dedicat un material amplu lui Edi Iordănescu, subliniind că acesta duce mai departe tradiția unul nume cu greutate în fotbalul românesc, după ce tatăl său a fost unul dintre cei mai
"Iordănescu este un nume mare în fotbalul românesc. Tatăl lui Edi, Anghel Iordănescu, este unul dintre cei mai mari antrenori pe care i-a avut FRF. În 1986, a antrenat-o pe Steaua în victoria din Supercupa Europei, iar în 2015 era ultimul care califica România spre un turneu final.Din perspectiva românilor, treaba nu s-a încheiat încă. Marți seară, România se va duela pentru câștigarea grupei cu echipa națională a Elveției, pe Arena Națională, în fața a 50 de mii de oameni.
România și-a îndeplinit de acum 3 zile obiectivul de a se califica la Campionatul European, dar tricolorii erau obligați să nu piardă cu Elveția pentru a termina grupa pe prima poziție. Încurajați frenetic de peste 50.000 de fani prezenți pe Arena Națională, elevii lui Edi Iordănescu au făcut un meci bun și, profitând și de apatia adversarilor, au obținut o victorie mare.
"Sentimente fantastice, o bucurie fără margini şi un sentiment de mândrie pentru că antrenez nişte fotbalişti deosebiţi, cu un caracter deosebit. (n.r: despre faptul că a făcut milioane de oameni fericiţi) A fost lucrul care ne-a motivat cel mai tare. Românii, lipsa performanţei şi generaţia asta, care e una deosebită şi care continuă să crească. Cred că într-o toată ecuaţia asta am avut un singur merit, că am crezut în ei şi i-am făcut să înţeleagă cât pot să crească şi ce pot să realizeze împreună. (n.r.: mesajul pentru români) Să fie mândri de aceşti băieţi”, a declarat Edi Iordănescu.
Citește continuarea aici!