Close sidebar
Stiri mondene

Puya, dat afară de pe scenă în timpul unui concert din Vama Veche: ”Ducu Bertzi e unul dintre ăia care i-a agitat pe folkiști”

Ce spune Puya despre scandalul iscat în timpul unui concert pe care l-a susținut cu ani în urmă? [Sursa foto: Instagram]

Puya a fost huiduit și atacat cu sticle în timpul unui concert din Vama Veche. Ducu Bertzi a fost printre cei care „i-au agitat” pe festivalieri.


In articol:

Puya a vorbit deschis despre unul dintre scandalurile în care a fost implicat, cu ani în urmă. La vremea respectivă, artistul a fost invitat să cânte în cadrul unui festival de folk, ce se ținea la Vama Veche, însă reacția celor prezenți nu a fost deloc cea așteptată.

Deranjați de versurile pieselor, precum și de faptul că ceea ce cânta rapperul nu avea nicio legătură cu folk-ul, spectatorii au aruncat spre el cu sticle și l-au huiduit pentru a păsăsi scena. Acum, invitat în cadrul unui podcast, Puya a vorbit deschis despre acest eveniment, dezvăluid că Ducu Bertzi a fost printre cei care au alimentat nemulțumirea festivalierilor. Iată declarațiile artistului. 

Citește și: Mesajul transmis de Prințul Harry și Meghan Markle după ce Kate Middleton a fost diagnosticată cu cancer

Puya, dezvăluiri despre scandalul iscat în timpul unui concert, cu ani în urmă

În urmă cu 13 ani, Puya cânta la Festivalului Folk You de la Vama Veche, însă prestația sa nu a fost deloc apreciată de cei prezenți. Din contră, spectatorii au încercat să îl gonească de pe scenă pe celebrul artist, pe care l-au atacat cu ce au avut la îndemână. 

Puya, dezvăluiri despre scandalul iscat în timpul unui concert, cu ani în urmă
Puya a fost huiduit și atacat pe scena unui festival de folk, cu ani în urmă[Sursa foto: Instagram]

„Am avut un spectacol la Vama Veche. Am fost invitat la ceva adunătură de folk. E un banc care se termină prost… Era organizat de domnul Tucă, dacă nu mă înșel. Și s-au gândit să cheme în acel an și rap. Lansasem eu Undeva în Balcani, Change, etc.

Folkiștii nu au apreciat. Li s-a părut că sună a manele sau ceva. Era prea comercial pentru ei. Și au dat cu sticle pline cu nisip.

Sticle de votcă… Eu, de pe scenă am spus: `Din cauza asta o să vă cânt tot spectacolul`. Și am pus următoarea piesă. Ăia, pac, cu sticle. ”, spune Puya, invitat la podcastul lui Mihai Bobonete.

Citește și: „Nu aș vrea să las vreo fată tânără și frumoasă văduvă!”. Ce spune Dan Bittman despre căsătorie?

Puya: „A m aflat că cineva agitase spiritele și pe net înainte”

Deși a fost huiduit și atacat, Puya și-a încheiat recitalul de pe scena festivalului. Acesta nu a fost singurul rapper prezent, deoarece Guess Who a fost și el pe scenă, însă spectatorii nu au avut o reacție atât de violentă. Printre artiștii care au cântat la festivalul de folk se aflau și Mircea Baniciu, trupa Vama, Florin Chilian, Zdob și Zdub, Holograf, Taxi, Tudor Gheorghe, Nicu Alifantis, dar și Ducu Bertzi. 

Ducu Bertzi a fost printre cei care „i-au agitat” pe festivalieri
Ducu Bertzi[Sursa foto: Facebook]

”Într-un final, i-am zis DJ-ului care se tot ferea (de sticle, n. red.) că i-am enervat suficient, să plecăm acasă. (…) Jandarmii au venit să mă scoată de acolo, era o mini revoluție. După aia am aflat că cineva agitase spiritele și pe net înainte.

`Bă, dacă vine ăsta, să facem, să îl gonim. Că e blasfemie, cum să aduci rap…`. Eram tot ce se putea mai rău pentru oamenii ăia de acolo. Dar acum mă pufnește râsul, am așa o satisfacție din-aia… Le-aș zice: `Băi, folkiștilor! Dacă cumva vreți să mai vedeți rockeri în Vama Veche, cu mine trebuie să aveți concert`. Dar cu folkiștii am avut cele mai mari probleme”, a mai spus Puya.

În final, Puya a dezvăluit și cine a fost de vină pentru scandalul iscat la festivalul de folk.  ”Ducu Bertzi e unul dintre ăia care i-a agitat pe folkiști. Ducu Bertzi e unul dintre ăia, să știi”, a precizat rapper-ul.