Radhu, artistul român care și-a început cariera internațională în Mexic, a făcut încă un pas important. Tânărul în vârstă de 35 de ani a semnat cu Sony Music!
În Mexic, Radhu a colaborat cu producătorii Thaliei, dar a și cântat cu celebra Laura Zapata, ce l-a introdus în trustul "Televisa". După ce a semnat un contract cu "Magenta discos" în Argentina, artistul latino, de origine română, a intrat în clasamentul latin Billboard, alături de Shakira și Maluma!
Acum, iată bifează o nouă reușită în cariera sa muzicală. “ După promovarea în Latin Billboard, producătorii de la Sony au văzut videoclipul piesei "Dolor de luna".
Le-a plăcut și mi-au cerut piese de acest gen, piese de stare, care să descrie sentimentele umane într-un fel misterios! Așa că viitorul album va fi direct lansat cu Sony Music, piesele fiind lucrate în Argentina, Mexico și Miami!", spune Radhu.
Artistul român a colaborat cu staruri internaționale de-a lungul timpului, celebra Laura Zapata, sora Thaliei, numarandu-se printre ele.
„Am reușit să scot un album în America Latină care mi-a adus mare succes la nivel internațional.
Albumul "Radhu- Puro Amor" este lucrat cu producătorii lui Luis Fonsi, dar și ai Gloriei Estefan, precum și colaborări cu formația numărul 1 de cumbia la nivel mondial, Rafaga”, mai spune artistul.