Aurica din serialul Moldovenii de la Kanal D a fost eliminată aseară de la Kanal D. Faimoasa de la Survivor România a plecat acasă în urma nominalizărilor colegilor de echipă și mai apoi, în urma voturilor primite din partea publicului.
Andreea nu a apucat să stea foarte mult în competiția Survivor România, dar a demonstrat că este o luptătoare și mereu a dat totul pe traseu pentru a-și ajuta echipa să ajungă cât mai departe.
După momentul plecării sale, Radu Țibulcă, moderatorul matinalului „Scularea!” a transmis un mesaj emoționant pe rețelele de socializare.
„Felicitări, Andreea pentru parcursul de la Survivor! Felicitări pentru ambiție, felicitări pentru curaj și mai ales, felicitări pentru faptul că ai fost încă o dată un adevărat ambasador al bunului-simț!
PS: Poza e făcută cu doar câteva ore înainte ca Andreea să plece în Republica Dominicană. Aștept s-o refacem și la sosire, cu toată gașca de moldoveni!”, a scris Radu Țibulcă în mediul online.
„Se pare că nu-și mai au rost cuvintele acum. Sentimentul e foarte puternic, emoția e foarte puternică. După cum am spus, mi-a ș fi dorit ca această competiție să nu se termine aici, mi-aș fi dorit să continui. Sunt conștientă că am
Totodată sunt împăcată că am luat parte la toată aventura. Am învățat extrem de multe lucruri, am conviețuit alături de oameni extraordinari. Mă bucur că le-am auzit poveștile de viață, care m-au inspirat și mi-au oferit o lecție. Mă bucur că am reușit la Survivor să-mi depășesc limitele, am învățat să înot” >>> Vezi continuarea aici