Pepe și Raluca Pastramă au format unul dintre cele mai apreciate cupluri din showbizul românesc, însă după divorț, relația dintre cei doi a devenit din ce în ce mai tensionată. La 4 ani de când și-au spus adio, artistul și mama fiicelor sale au ajuns protagoniștii unui adevărat scandal. Bruneta susține că celebrul cântăreț îi restricționează accesul la copii, astfel că este hotărâtă să le schimbe domiciliul, astfel încât Rosa și Maria să locuiască și la ea, nu doar la tatăl lor. După acuzațiile lansate de Pepe în urma întâlnirii în instanță, Raluca Pastramă a decis să spună partea ei de adevăr. Iată ce are de spus despre războiul cu artistul.
Raluca Pastramă spune că atunci când a semnat actele privind custodia fetelor la notar, ea nu a fost însoțită de avocat și nu a înțeles exact ce se întâmpla.
Mai mult chiar, aceasta susține că decizia a fost luată în circumstanțe nefavorabile pentru ea, astfel că vrea să revizuiască situația în instanță. Bruneta vrea ca Rosa și Maria să locuiască atât la ea, dar și la tatăl lor, însă artistul spune că nu astfel de program nu le-ar face bine fetelor, care merg la școală și sunt implicate și în activități extracuriculare.
În declarațiile ei recente, Raluca Pastramă susține că nu și-a lăsat fetele, iar de când a divorțat de Pepe, ele nu au stat doar la el, ci și la ea.
„Poate că este momentul să spun și eu o parte din adevărul meu. (…) Ca să încep cu începutul și să înțeleagă și oamenii de acasă realitatea lucrurilor, aș vrea să le comunic că eu nu am fost niciodată departe de copiii mei. Fetele mele nu au stat niciodată exclusiv la Pepe, așa cum el a spus întotdeauna. (…) Îmi doresc ca oamenii să cunoască puțin din adevăr și să nu considere că sunt o mamă care și-ar lăsa vreodată copiii.
Este total neadevărat. Programul copiilor a fost întotdeauna jumătate și jumătate. Niciodată nu au stat exclusiv la tată. Copiii întotdeauna au stat și la mine și la el. Nu a fost niciodată discuția ca fetele noastre să stea exclusiv la unul dintre noi. Nu ar fi normal pentru ele să se întâmple asta. (…) Fetele noastre au stat, după divorț, jumătate – jumătate. Cinci zile la mine, cinci zile la el, o săptămână cu o săptămână.”, a spus Raluca Pastramă în cadrul unei emisiuni TV, potrivit cancan.ro.
Raluca Pastramă, despre fetele ei: „ Sunt foarte influențate”
Raluca Pastramă continuă șirul acuzațiilor la adresa lui Pepe, spunând că acesta le influențează pe fete să facă ceea ce vrea el. Mai mult chiar, ea susține că nu înțelege cum s-a ajuns la un asemenea conflict având în vedere că pe amândoi îi preocupă bunăstarea fetelor și nu s-a întâmplat nimic grav între ei. „Pentru copii ar conta asta, sau ar conta prezența părinților în viața lor? Pentru copii contează felul în care ne organizăm noi, sau felul cum reușim noi să ne împărțim programul în așa fel încât să ne ocupăm de toate activitățile lor, sau că suntem acolo în viața lor. Eu cred că cel mai important este ca noi să avem timp calitativ cu copiii. Să fim alături de ei, să știm să fim părinți. Sunt foarte influențate. (…) Pepe este picătura chinezească atunci când vrea el să se întâmple ceva. Știe cum să abordeze situația în așa fel încât să facă doi copii de 12 și 9 ani să zică așa ca el și să creadă că e decizia lor.”, a mai spus Raluca Pastramă.
Monica Anghel a povestit cum au afectat-o kilogramele în plus în carieră. În ciuda criticilor, ea este unul dintre cei mai premiați artiști ai României.