• Aiud 95.2
  • Alba-Iulia 99.7
  • Bacău 88.8
  • Bârlad 104.9
  • Bistrița 97.3
  • Botoșani 91.1
  • Brașov 91.9
  • București 88.0
  • Buzău 96.7
  • Câmpeni 96.2
  • Câmpina 88.6
  • Cluj-Napoca 101.5
  • Constanța 96.9
  • Craiova 92.0
  • Focșani 95.3
  • Piatra Neamț 102.3
  • Ploiești 88.3
  • Râșnov 104.5
  • Sibiu 88.4
  • Sinaia 103.6
  • Tg. Mureș 106.4
  • Timișoara 93.9
  • Tulcea 91.4
Stiri

Condica de prezență a angajaţilor. Mai este sau nu obligatorie?

Condica de prezență a angajaţilor. Mai este sau nu obligatorie?
[Sursa foto: Facebook ]
Condica de prezenţă a angajaţilor mai este obligatorie doar pentru anumite tipuri de firme.

 Condica de prezenţă a angajaţilor poate fi o mare bătaie de cap pentru firmele mici, cu puţini angajaţi. Microîntreprinderile au primit o mână de ajutor, pentru simplificarea actelor birocratice.

Pentru ce firme mai este obligatorie condica de prezenţă a angajaţilor

 Guvernul a venit în ajutorul microîntreprinderilor cu o Ordonanţă de Urgenţă, prin care a eliminat mai multe acţiuni birocratice, precum condica de prezenţă, fişa postului sau regulamentul intern.

"Această Odonanţă de Urgenţă oferă o gură de oxigen pentru aproximativ 445.000 de microîntreprinderi care au sub nouă angajaţi. Am eliminat obligativitatea întocmirii fişei postului, a condicii de prezenţă şi a regulamentului intern. Acestea sunt acte birocratice care, pe lună, pentru o microîntreprindere cu doi angajaţi presupune completarea unui set atât de consistent de documente. Practic, am eliminat munca în plus pe care angajatorii pot să o desfăşoare fie verbal în relaţia în relaţia cu angajaţii, fie printr-un act scris şi asumat de mână întrucât vorbim despre întreprinderi mici şi mijlocii care au nevoie de flexibilitate în aceste relaţii de muncă”, a declarat Raluca Turcan.

Condica de prezență a angajaţilor. Mai este sau nu obligatorie?

 Acest set de reguli se aplică doar firmelor care au mai puţin de nouă angajaţi, iar companiile mai mari vor respecta în continuare aceste regui. O altă lege care a venit în ajutorul angajatorilor le permite acestora să achiziţioneze semnătura electronică pentru angajat. Prin această ordonanţă se încearcă simplificarea activităţilor prin telemuncă. În acest moment, există 400 de mii de contracte cu clauză de telemuncă, faţă de 50 de mii, câte erau înregistrate anul trecut. 

"Dăm posibilitatea pregătirii angajaţilor de la distanţă pentru activitatea în telemuncă, dăm posibilitatea să se folosească semnătura electronică în încheierea contractelor de telemuncă. Nu mai puţin importantă este şi prevederea prin care în activitatea de telemuncă instruirea angajaţilor de către angajatori să prevadă şi obligativitatea angajaţilor de a păstra confidenţialitatea documentelor pe care le manipulează în activitatea de la distanţă şi, de asemenea, tot pentru activitatea digitală am inclus şi obligaţia de a arhiva digital contractele de muncă şi alte documente elaborate în relaţiile de muncă”, a mai declarat Raluca Turcan.