- Aiud 95.2
- Alba-Iulia 99.7
- Bacău 88.8
- Bârlad 104.9
- Bistrița 97.3
- Botoșani 91.1
- Brașov 91.9
- București 88.0
- Buzău 96.7
- Câmpeni 96.2
- Câmpina 88.6
- Cluj-Napoca 101.5
- Constanța 96.9
- Craiova 92.0
- Focșani 95.3
- Piatra Neamț 102.3
- Ploiești 88.3
- Râșnov 104.5
- Sibiu 88.4
- Sinaia 103.6
- Tg. Mureș 106.4
- Timișoara 93.9
- Tulcea 91.4
VIDEO Caz revoltător în Alba Iulia! Bărbat căzut în plină zi, lăsat să zacă pe o stradă. Șoferii nici nu s-au gândit să oprească. Imaginile au făcut înconjurul internetului
Luni, în mijlocul zilei, un cetățean neidentificat a căzut pe Bulevardul „1 Decembrie 1918”, pe banda a doua. Bietul om nu a putut să se ridice și a stat, minute bune, zăcând fără ajutor. Un martor la eveniment a surprins întreaga scenă și a transmis-o către un ziar local. Incidentul a fost filmat de la etajul unei clădiri din apropiere.
Imaginile au făcut înconjurul internetului și au stârnit o mulțime de reacții
Abia după minute bune în care omul nu pare să își fi venit în fire, un șofer a oprit și ajutat de alți oameni au reușit să îl ridice pe om și să îl așeze în siguranță. Potrivit reprezentaților IPJ Alba, nu a existat un apel prin 112 în care să fie semnalată prezența unei persoane căzute pe carosabil, informează Alba 24.
Ce riscă șoferii care l-au ocolit pe bărbatul căzut în plină stradă în Alba Iulia
Lipsa de reacție a șoferilor care au ocolit bărbatul din Alba Iulia căzut în mijlocul părții carosabile a unui bulevard din oraș este sancționată prin lege. Potrivit legii, lipsa de inițiativă, atunci când o persoană se află în primejdie este pedepsită de lege cu amendă sau chiar cu închisoare de la 3 luni la un an.
În cazul în care vedeți un cetățean care zace pe stradă, fără ajutor, trebuie să vă asigurați că viața sa nu este în pericol. Indicat este, dacă nu puteți interveni, să sunați la numărul unic de urgență 112 sau să mergeți la cea mai apropiată secție de poliție și să oferiți toate detaliile.