- Aiud 95.2
- Alba-Iulia 99.7
- Bacău 88.8
- Bârlad 104.9
- Bistrița 97.3
- Botoșani 91.1
- Brașov 91.9
- București 88.0
- Buzău 96.7
- Câmpeni 96.2
- Câmpina 88.6
- Cluj-Napoca 101.5
- Constanța 96.9
- Craiova 92.0
- Focșani 95.3
- Piatra Neamț 102.3
- Ploiești 88.3
- Râșnov 104.5
- Sibiu 88.4
- Sinaia 103.6
- Tg. Mureș 106.4
- Timișoara 93.9
- Tulcea 91.4
Ileana Stana Ionescu și soțul ei, poveste de dragoste de peste 6 decenii: „Am devenit inseparabili, am făcut o echipă grozavă și acasă, și pe scenă”
Ileana Stana Ionescu s-a stins din viață la vârsta de 87 de ani, lăsând un gol imens în sufletele celor care au cunoscut-o și i-au apreciat interpretările memorabile. Marea actriță a dus o viață de film, iar cel care i-a fost alături mai bine de 6 decenii a fost soțul ei, Andrei Ionescu. Cei doi au fost prieteni la început, însă ulterior dragostea pentru teatru i-a unit și i-a convis să formeze o familie împreună. Iată ce a declarat soțul actriței după ce aceasta s-a stins din viață.
Citește și: Marele regret al actriței Ileana Stana Ionescu înainte de a muri: ”Acum îmi pare foarte rău”
Ileana Stana Ionescu și soțul ei au fost împreună 67 de ani
Ileana Stana Ionescu și soțul ei au trăit o frumoasă poveste de dragoste timp de 67 de ani. Andrei Ionescu spunea în trecut că nu a fost dragoste la prima vedere și nu a fost impresionat de frumusețea actriței.
„Să vă spun sincer, prima oară când am văzut-o, nu mi-a plăcut deloc de ea. Apoi, încet-încet, ne-am împrietenit și, după multă vreme, ne-am și îndrăgostit. Pot spune că dragostea durează toată viață, în ceea ce ne privește. La noi, iubirea a durat pentru că am fost foarte legați prin această profesie. Fiind actori, am devenit inseparabili, am făcut o echipă grozavă și acasă, și pe scenă. Eu sunt mai calm, ea se agită mai mult, ne completăm reciproc”, a declarat Andrei Ionescu pentru playtech.ro.
Mare actriță avea numai cuvinte de laudă la adresa soțului ei. În trecut, ea spunea că cel care i-a fost alături timp de 67 de ani i-a oferit sprijin necondiționat, devenind cea mai importantă persoană din viața ei. „Soțul meu a fost tot timpul sprijinul și dragostea mea. Pentru mine, soțul meu a fost <păpușa pământului>, a fost cea mai importantă creatură care a existat vreodată în viața mea. Asta e tot ce-i pot să-i spun”, spunea Ileana Stana Ionescu, în cadrul unei emisiuni TV.
Ce mesaj a transmis Andrei Ionescu după ce soția lui s-a stins din viață
Andrei Ionescu a mărturisit cu inima îndurerată cât de greu i-a fost atunci când soția lui nu îl mai recunoștea. Înainte ca Ileana să se stingă din viață, bărbatul nu a apucat să își ia adio de la ea. „Ileana mea a murit azi dimineață. Nu a fost deloc bine, în ultima vreme suferise niște comoții cerebrale. Nu și-a luat adio de la mine. Săraca, nici nu mă mai recunoștea”, a spus Andrei Ionescu pentru click.ro.
Ileana Stana-Ionescu va rămâne în amintirea publicului datorită carierei impresionante. Actrița a jucat în „Cuibul cu viespi”, „Cucoana Chiriţa”, „Secretul lui Bachus”, „Păcală”, „Dumbrava minunată”, „Chiriţa în Iaşi”, „Alo, aterizează străbunica!”, „Zidul”, „Păcală se întoarce”, a fost Fraulein în „Gaiţele” de Alexandru Kiriţescu, Nastasia Filipovna în „Idiotul” de Fiodor Mihailovici Dostoievski, Dacia în „Titanic vals” de Tudor Muşatescu. Cei care vor să aducă un ultim omagiu o pot face merge marţi, 2 iulie, la capela Cimitirului Bellu Catolic.