• Aiud 95.2
  • Alba-Iulia 99.7
  • Bacău 88.8
  • Bârlad 104.9
  • Bistrița 97.3
  • Botoșani 91.1
  • Brașov 91.9
  • București 88.0
  • Buzău 96.7
  • Câmpeni 96.2
  • Câmpina 88.6
  • Cluj-Napoca 101.5
  • Constanța 96.9
  • Craiova 92.0
  • Focșani 95.3
  • Piatra Neamț 102.3
  • Ploiești 88.3
  • Râșnov 104.5
  • Sibiu 88.4
  • Sinaia 103.6
  • Tg. Mureș 106.4
  • Timișoara 93.9
  • Tulcea 91.4
Stiri

Cum au murit bogații lumii pe iahtul nauragiat în apele Siciliei

Cum și-au pierdut viața bogații lumii în naufragiul din Sicilia
Cum și-au pierdut viața bogații lumii în naufragiul din Sicilia [Sursa foto: Hepta și Facebook]
Misterul morții miliardarilor de pe iahtul scufundat în apele Siciliei se adâncește.

Naufragiul iahtului de lux din Largul Siciliei a zguduit întreaga lume. Superiahtul „Bayesian” care aprținea miliardarului britanic Mike Lynch, s-a scufundat brusc în timpul unei furtuni neașteptate și a dus la moartea a șapte persoane, printre care și figuri proeminente ale lumii financiare și juridice internaționale.

Misterul morții milionarilor de pe iahtul scufundat în apele Siciliei

Mike Lynch, un antreprenor cunoscut în întreaga lume, și fiica sa de doar 18 ani, Hannah, au fost printre cei care și-au pierdut viața în această tragedie.

Incidentul s-a produs în apropierea Porticello, iar inițial s-a crezut că o trombă de apă ar fi fost cauza scufundării. Totuși, autoritățile au indicat recent că cel mai probabil iahtul a fost lovit de un fenomen meteorologic rar și extrem de periculos, cunoscut sub numele de „downburst,” un vânt puternic și concentrat, care a cauzat scufundarea rapidă a ambarcațiunii. Corpurile altor persoane de seamă care se aflau la bord au fost recuperate după zile întregi de căutări dificile la o adâncime de aproximativ 50 de metri.
Printre victime se numără Jonathan Bloomer, președintele băncii Morgan Stanley International, soția sa Judy Bloomer, precum și avocatul Chris Morvillo de la firma Clifford Chance și soția sa, Neda Morvillo. Trupul neînsuflețit al bucătarului canadian-antiguan Recaldo Thomas a fost găsit la scurt timp după tragedie. Autoritățile italiene au deschis o anchetă pentru a investiga circumstanțele care au dus la acest dezastru maritim. Procurorii au precizat că investigațiile vizează posibile infracțiuni de „naufragiu și omor din culpă.”
Deși ancheta este în stadiu incipient și încă nu există suspecți identificați, procurorul Ambrogio Cartosio a declarat că se investighează toate aspectele care ar putea clarifica responsabilitățile fiecărei părți implicate, de la căpitanul vasului și echipajul acestuia, până la constructorul ambarcațiunii.

Miliardarului britanic Mike Lynch și fiica lui de 18 ani au murit în naufragiu
Miliardarului britanic Mike Lynch și fiica lui de 18 ani au murit în naufragiu[Sursa foto: Facebook]

Citește și: Descoperire tragică în căutările miliardarilor dispăruți de pe iahtul scufundat lângă Sicilia! Al cincilea corp a fost găsit

Cum au murit bogații lumii pe iahtul nauragiat în apele Siciliei

Se pare că paza de coastă a fost alertată la ora locală 04:38 în dimineața tragediei, însă iahtul era deja scufundat în momentul sosirii echipajelor de salvare. El a adăugat că este foarte posibil să fi fost comise greșeli grave care au contribuit la această tragedie, dar că ancheta este necesară pentru a confirma aceste suspiciuni. Raffaele Macauda, comandantul adjunct al gărzii de coastă din Palermo, a mai spus că, deși vremea din acea noapte era neobișnuită, nu existau avertizări specifice pentru fenomene extreme precum tornade.

El a menționat că nu exista nicio indicație că ar fi fost posibilă o situație atât de extremă, iar măsurile de precauție luate de căpitan nu par să fi fost suficiente. Procurorul adjunct a confirmat, de asemenea, că Forțele Aeriene Italiene au concluzionat că scufundarea a fost cauzată cel mai probabil de un „downburst,” un fenomen meteorologic rar și violent, care ar fi provocat o explozie de vânt ce a dus la pierderea stabilității iahtului. Girolamo Bentivoglio Fiandra, de la pompierii din Palermo, a explicat că iahtul s-a scufundat inițial la pupă, apoi s-a răsturnat pe partea dreaptă, lăsând puține șanse de supraviețuire pentru cei aflați în cabinele de pe partea stângă. Întrebările persistă cu privire la motivul pentru care unii dintre pasageri au reușit să scape cu viață, în timp ce alții nu au avut aceeași soartă. Autoritățile continuă să investigheze dacă au existat factori care au împiedicat evacuarea completă a ambarcațiunii înainte de scufundare.

Citește și: Cadavrul fiicei de 18 ani a miliardarului Michael Lynch, găsit! Bilanțul morților după scufundarea iahtului ajunge la șase