- Aiud 95.2
- Alba-Iulia 99.7
- Bacău 88.8
- Bârlad 104.9
- Bistrița 97.3
- Botoșani 91.1
- Brașov 91.9
- București 88.0
- Buzău 96.7
- Câmpeni 96.2
- Câmpina 88.6
- Cluj-Napoca 101.5
- Constanța 96.9
- Craiova 92.0
- Focșani 95.3
- Piatra Neamț 102.3
- Ploiești 88.3
- Râșnov 104.5
- Sibiu 88.4
- Sinaia 103.6
- Tg. Mureș 106.4
- Timișoara 93.9
- Tulcea 91.4
Calendarul examenelor naționale pentru anul școlar 2024-2025. Când vor avea loc Evaluarea Națională și Bacalaureatul
Elevii se întorc în bănci pe 9 septembrie, moment în care va începe un nou an școlar. Ministerul Educației a anunțat o mulțime de modificări pentru elevi și profesori, dar și când vor avea loc examenele naționale. Potrivit datelor publicate joi, Evaluarea Naţională va avea loc în perioada 23-25 iunie, iar examenul de bacalaureat se va desfăşura între 10 şi 16 iunie, sesiunea de vară. Iată calendarul complet al simulărilor și examenelor de anul acesta.
Calendarul examenelor naționale pentru anul școlar 2024-2025
Anul școlar 2024-2025 vine cu o mulțime de modificări. Va fi introdusă o sală de detenție pentru elevii care deranjează orele, iar părinții pot cere lămuriri în ceea ce privește notele acordate de profesori.
Ministerul Educaţiei a anunțat, joi, că au fost avizate calendarele examenelor pentru anul şcolar viitor, în cadrul Comisiei de Dialog Social.
Între fiecare dintre probele scrise ale evaluării naţionale copiii vor avea o zi liberă, iar candidații la Bacalureat vor avea o zi liberă după primele două probe. „Am introdus opţiunea ca lucrările să poată fi vizualizate după afişarea rezultatelor iniţiale şi înainte de depunerea contestaţiilor, tot ca urmare a feedbackului primit”, a mai precizat ministrul Educaţiei, Ligia Deca.Simularea Evaluării Naţionale se va desfăşura în zilele de 17, 18 şi 19 martie, iar simularea examenului de Bacalaureat va avea loc între 24 şi 27 martie.
Calendarul Evaluării Naționale pentru 2025 este următorul:- 23 iunie 2025: Limba și literatura română – probă scrisă
- 25 iunie 2025: Matematică – probă scrisă
- 27 iunie 2025: Limba și literatura maternă – probă scrisă
- 3 iulie 2025: Afișarea rezultatelor inițiale, vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
- 4-5 iulie 2025: Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
- 6-9 iulie 2025: Soluționarea contestațiilor
- 10 iulie 2025: Afișarea rezultatelor finale
După Evaluarea Națională se sefășoară admiterea la liceu. Repartizarea computerizată a absolvenţilor de clasa a VIII-a va avea loc pe 23 iulie 2025, iar opţiunile pentru admiterea la liceu se vor completa între 14 şi 21 iulie.
Calendarul examenului de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie, este următorul:
- 10 iunie 2025: Proba la Limba şi literatura română;
- 11 iunie 2025: Proba scrisă obligatorie a profilului;
- 13 iunie 2025: Proba la alegere a profilului;
- 16 iunie 2025: Proba la Limba și literatura maternă;
- 20 iunie 2025: Afișarea rezultatelor;
- 23-24 iunie 2025: Perioada de depunere a constestațiilor;
- 30 iunie 2025: Afișarea rezultatelor finale.
Înainte de susținerea probelor scrise va avea loc evaluarea competențelor lingvistice și digitale, după cum urmează:
- 27-29 ianuarie 2025: Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română;
- 29-31 ianuarie 2025: Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă;
- 3-5 februarie: Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională;
- 5-7 februarie: Evaluarea competenţelor digitale.
Sesiune de toamnă a examenului de bacalaureat se va desfăşura începând cu 4 august, dată la care vor debuta evaluările, din 11 august se vor organiza probele scrise iar rezultatele finale se vor afişa pe 26 august.
Citește și: Cum își imaginează Theo Rose ziua în care va spune marele ”DA” în fața altarului
Structura anului școlar 2024-2025
- Modulul 1: de luni, 9 septembrie 2024, până vineri, 25 octombrie 2024;
- Vacanța de toamnă: de sâmbătă, 26 octombrie 2024, până duminică, 3 noiembrie 2024;
- Modulul 2: de luni, 4 noiembrie 2024, până vineri, 20 decembrie 2024;
- Vacanța de iarnă: de sâmbătă, 21 decembrie 2024, până marți, 7 ianuarie 2025;
- Modulul 3: de miercuri, 8 ianuarie 2025, până vineri, 7 februarie 2025, respectiv vineri, 14 februarie 2025, sau vineri, 21 februarie 2025, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ;
- Vacanța de schi/mobilă: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 10 februarie— 2 martie 2025;
- Modulul 4: de luni, 17 februarie 2025, respectiv luni, 24 februarie 2025, sau luni, 3 martie 2025, la decizia inspectoratelor școlare județene/ al municipiului București, după caz, până joi, 17 aprilie 2025;
- Vacanța de primăvară: de vineri, 18 aprilie 2025, până duminică, 27 aprilie 2025;
- Modulul 5: de luni, 28 aprilie 2025, până vineri, 20 iunie 2025;
- Vacanța de vară: de sâmbătă, 21 iunie 2025, până duminică, 7 septembrie 2025. Elevii de la clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă vor lua vacanță pe 6 iunie 2025, iar elevii de clasa a VIII-a, pe 13 iunie. Pentru clasele din învățământul liceal, filiera tehnologică, și pentru clasele din învățământul profesional, vacanța începe pe 27 iunie.