• Aiud 95.2
  • Alba-Iulia 99.7
  • Bacău 88.8
  • Bârlad 104.9
  • Bistrița 97.3
  • Botoșani 91.1
  • Brașov 91.9
  • București 88.0
  • Buzău 96.7
  • Câmpeni 96.2
  • Câmpina 88.6
  • Cluj-Napoca 101.5
  • Constanța 96.9
  • Craiova 92.0
  • Focșani 95.3
  • Piatra Neamț 102.3
  • Ploiești 88.3
  • Râșnov 104.5
  • Sibiu 88.4
  • Sinaia 103.6
  • Tg. Mureș 106.4
  • Timișoara 93.9
  • Tulcea 91.4
Divertisment

“Inimă rebelă”, din 2 octombrie, la Kanal D!

Inima rebela Kanal D
Inima Rebela, o noua productie la Kanal D
O poveste tulburătoare despre iubire, familie și destin îi va cuceri pe iubitorii de seriale turcești

Kanal D continuă tradiția de a aduce în casele telespectatorilor români cele mai îndrăgite seriale turcești, lansând noua producție „Inimă rebelă” (original: „Yabani”), miercuri, 2 octombrie, la ora 20:00. Productia va putea fi urmarita de miercuri pana vineri, de la 20:00, la Kanal D. Acest serial promite să cucerească publicul printr-o poveste emoționantă ce are în prim-plan lupta unui tânăr pentru identitate, familie și dragoste.

„Inimă rebelă” vine cu o distribuție remarcabilă, pubicul urmând să se bucure de unii dintre cei mai iubiți actori din serialele turcești.

Halit Özgür Sarı, cunoscut pentru rolurile sale din „Totul pentru familia mea” și „Destăinuiri”, interpretează rolul principal, Yaman. Simay Barlas, bine cunoscută din „Furtună pe Bosfor”, dă viață personajului Rüya.

Serialul urmărește povestea de viață a lui Ali, răpit în copilărie și forțat să lucreze pentru banda care l-a smuls din sânul familiei sale. După ani de suferință, Ali își schimbă numele în Yaman și reușește să evadeze, construindu-și o viață nouă alături de trei prieteni devotați.

Împreună, aceștia formează o familie unică, întotdeauna capabilă să înfrunte provocările și dificultățile vieții de pe stradă.

Însă viața lui Yaman ia o turnură neașteptată atunci când o întâlnește pe Rüya, o tânără care nu a cunoscut sărăcia, pe care Yaman o percepe ca fiind din cu totul altă lume. După ce o ajută într-un moment de criză, destinul lor se leagă inevitabil, iar Yaman descoperă că iubitul fetei nu este altcineva decât fratele său biologic, Alaz Soysalan.

Prins între două lumi – familia pe care și-a construit-o pe stradă și familia de care a fost despărțit – Yaman trece printr-o luptă interioară teribilă. Dragostea pentru Rüya și conflictul cu fratele său biologic complică și mai mult situația, forțându-l să se confrunte cu adevărul despre sine și trecutul său.

Fiecare personaj din „Inimă rebelă” este conturat cu atenție la cele mai mici detalii, cu realism; de la Yaman, un tânăr care nu renunță niciodată la speranță, la Rüya, o tânără ce își caută propriul drum în viață, până la Alaz Soysalan, un personaj captiv în propriile-i bătălii interioare, fiecare protagonist aduce un plus de autenticitate și

profunzime poveștii.

Acest serial se remarcă prin temele sale profunde, precum lupta pentru supraviețuire, căutarea identității și forța prieteniei. Cu o regie de excepție, un scenariu captivant și actori remarcabili, „Inimă rebelă” va cuceri inimile telespectatorilor. Publicul va fi purtat într-o călătorie plină de suspans și emoție, într-o lume unde nimic nu este ceea ce pare și unde fiecare alegere poate schimba totul.

Nu ratați, din 2 octombrie, de la ora 20:00, la Kanal D, serialul „Inimă rebelă ”, și fiți martorii unei povești fascinante despre iubire, familie și destin.

Odată cu premiera acestei producţii, serialul “Totul pentru familia mea” va putea fi urmărit în fiecare luni şi marţi, de la 20:00, la Kanal D.