• Aiud 95.2
  • Alba-Iulia 99.7
  • Bacău 88.8
  • Bârlad 104.9
  • Bistrița 97.3
  • Botoșani 91.1
  • Brașov 91.9
  • București 88.0
  • Buzău 96.7
  • Câmpeni 96.2
  • Câmpina 88.6
  • Cluj-Napoca 101.5
  • Constanța 96.9
  • Craiova 92.0
  • Focșani 95.3
  • Piatra Neamț 102.3
  • Ploiești 88.3
  • Râșnov 104.5
  • Sibiu 88.4
  • Sinaia 103.6
  • Tg. Mureș 106.4
  • Timișoara 93.9
  • Tulcea 91.4
Stiri mondene

Janet Jackson, afirmații controversate la adresa vicepreședintelui american, Kamala Harris: „Tatăl ei este alb, asta mi s-a spus"

Janet Jackson afirmatii controversate Kamala Harris
Janet Jackson afirma ca vicepresedintele american, Kamala Harris, nu ar fi de culoare [Sursa foto: Hepta]
Cântăreaţa Janet Jackson a vorbit, într-un interviu acordat cotidianului britanic The Guardian, despre alegerile prezidenţiale din SUA.

Întrebată despre potenţiala victorie a lui Kamala Harris, care ar deveni şi prima femeie de culoare care va ocupa funcţia de preşedinte al Statelor Unite, artista a transmis informaţii false despre presupusele origini eronate ale candidatului democrat.

„Ştiţi ce se spune? Ea nu este de culoare, asta am auzit, că este indiană”, a spus Jackson. „Tatăl ei este alb, asta mi s-a spus. Nu am urmărit ştirile de câteva zile, dar mi s-a spus că au descoperit că tatăl ei este alb”, a continuat Janet Jackson, fără să precizeze de unde a auzit această informaţie eronată.

Citește și: Mesajul Ruxandrei, nora Larisei Uță, pentru soacra ei: „Soțul meu a făcut tot ce e necesar, la schimb a primit doar palme”

 A lansat trailer-ul extins al documentarului despre viața cântăreței Janet Jackson
A lansat trailer-ul extins al documentarului despre viața cântăreței Janet Jackson[Sursa foto: Facebook]

Pe reţelele de socializare, mulţi dintre fanii lui Janet Jackson şi-au exprimat consternarea faţă de faptul că artista transmite acest tip de informaţii false cu doar câteva luni înainte de alegerile prezidenţiale.

„Aţi avut ocazia să susţineţi o femeie de culoare puternică şi mândră şi nu aţi făcut-o.

Este greu de văzut pentru cineva care ţi-a fost fan dintotdeauna”, a scris un utilizator sub ultima postare de pe Instagram a cântăreţei, al cărei cont a fost preluat între timp de reacţiile la comentariile acesteia.

„Janet Jackson este una dintre cele mai influente persoane din istoria muzicii. Este pur şi simplu iresponsabil din partea ei să repete ceva ce a „auzit” şi pe care detractorii ei îl folosesc împotriva lui Kamala(...)

Mai sunt mai puţin de 50 de zile până la alegeri. Trebuie să vorbim mai inteligent”, adaugă un alt fan pe X.

Zvonul despre originile lui Kamala Harris, vehiculat frecvent, în special de Donald Trump, este nefondat. Candidata democrată este indiană prin mama sa, Shyamala Gopalan, şi are, de asemenea, origini jamaicane prin tatăl său, Donald J. Harris, care s-a născut în Saint Ann's Bay înainte de a se muta în Statele Unite pentru studiile sale.

Lucuri neștiute despre Kamala Harris! Cine este, de fapt, posibila înlocuitoare a lui Joe Biden în cursa pentru Casa Albă
Lucuri neștiute despre Kamala Harris! Cine este, de fapt, posibila înlocuitoare a lui Joe Biden în cursa pentru Casa Albă[Sursa foto: Facebook]

Un bărbat pe nume Mo Elmasri, care a pretins că este managerul cântăreţei, a transmis scuze: „Janet Jackson ar dori să clarifice comentariile sale recente. Ea recunoaşte că declaraţiile sale cu privire la identitatea rasială a vicepreşedintei Kamala Harris s-au bazat pe informaţii eronate. Janet respectă moştenirea dublă a lui Harris, atât ca persoană de culoare, cât şi ca indiană, şi îşi cere scuze pentru orice confuzie cauzată.

Ea apreciază diversitatea pe care o reprezintă Harris şi înţelege importanţa celebrării acesteia în societatea actuală. Janet îşi menţine angajamentul de a promova unitatea şi înţelegerea". 

Reprezentanţii lui Janet Jackson au declarat pentru Variety că „scuzele” neobişnuit de bine formulate pentru comentariile cântăreţei cu privire la originea rasială a candidatului prezidenţial democrat Kamala Harris au fost făcute de o persoană care nu este managerul cântăreţei, aşa cum a susţinut, şi, prin urmare, nu a fost autorizată să vorbească în numele ei.