• Aiud 95.2
  • Alba-Iulia 99.7
  • Bacău 88.8
  • Bârlad 104.9
  • Bistrița 97.3
  • Botoșani 91.1
  • Brașov 91.9
  • București 88.0
  • Buzău 96.7
  • Câmpeni 96.2
  • Câmpina 88.6
  • Cluj-Napoca 101.5
  • Constanța 96.9
  • Craiova 92.0
  • Focșani 95.3
  • Piatra Neamț 102.3
  • Ploiești 88.3
  • Râșnov 104.5
  • Sibiu 88.4
  • Sinaia 103.6
  • Tg. Mureș 106.4
  • Timișoara 93.9
  • Tulcea 91.4
Actualitate

Ultimul episod al rivalității dintre Novak Djokovic și Rafael Nadal : "Îți mulțumesc din partea întregii lumi pentru ce ai făcut"

Rafa Nadal, învins de Novak Djokovic
Novak Djokovic și Rafael Nadal [Sursa foto: Facebook/ Novak Djokovic, colaj Radio Impuls]
Rafael Nadal, învins de Novak Djokovic! Cei doi au fost pentru ultima oară față în față.

Duelul dintre Novak Djokovic și Rafael Nadal a fost în prim plan pentru ultima oară sâmbătă, 19 octombrie. Întâlnirea de la Six Kings Slam va pune capăt unei rivalități care i-a adus față în față de 60 de ori pe cele mai înalte scene ale tenisului. Sportivul iberic nu a avut nicio șansă în fața lui „Nole” în finala mică de la Six Kings Slam. Partida a fost adjudecată de sârb, în două seturi, scorul fiind de 6-2 și 7-6 (7-5).

Lipsa jocurilor s-a văzut în cazul lui Nadal, ibericul anunțând că se va retrage din tenis la finalul anului în curs, astfel că tenisul mondial va pierde unul dintre cei mai importanți „ambasadori” din istorie. Cei doi s-au îmbrăţişat la fileu la final, iar Nadal a primit o rachetă de tenis aurită în cadrul ceremoniei de după meciul de la Riad.

„Către Rafa. Nu știu de unde să încep. Mă voi întoarce la primul meci pe care l-am jucat unul contra celuilalt, în 2005.

Cine ar fi știut că, 20 de ani mai târziu, ne vom fi duelat de peste 50 de ori? Am un respect imens pentru tine. Un sportiv și o persoană incredibilă. Rivalitatea a fost foarte intensă și sper să ai șansa să stai pe o plajă, să te relaxezi, să bei ceva și să te concentrezi pe altceva. Aș vrea să felicit și echipa ta […] Nu părăsi tenisul, mai stai un pic cu noi! Îți mulțumesc din partea întregii lumi pentru ce ai făcut.
Ai lăsat o moștenire incredibilă și apreciem asta”,
a declarat Novak Djokovic imediat după finalul partidei.

Duelul dintre Novak Djokovic și Rafael Nadal
Novak Djokovic[Sursa foto: Facebook/ Novak Djokovic]

Citește și: Novak Djokovic și Carlos Alcaraz, discurs plin de emoție după retragerea lui Rafael Nadal: "De la puştiul care te-a urmărit la televizor şi până la cel care a avut imensul privilegiu de a juca alături de tine"

Rafael Nadal, legendă a tenisului mondial, anunţă că se retrage din competiţii

Rafael Nadal, cunoscut în special pentru jocul lui spectaculos pe zgură, a anunţat într-un videoclip postat pe reţelele sociale că îşi va încheia cariera luna viitoare, după faza finală a Cupei Davis. Turneul final al Cupei Davis are loc în perioada 19-24 noiembrie, la Malaga. Jucătorul spaniol în vârstă de 38 de ani a întâmpinat probleme, în ultimii ani, din cauza accidentărilor suferite. Totuși, în ultima perioadă, campionul care a dominat terenurile de tenis timp de aproape două decenii a participat la majoritatea competițiilor importante de pe zgură.

„Realitatea este că ultimii doi ani au fost dificili şi nu am putut să joc fără limitări. Este o decizie dificilă, care mi-a luat timp. Cred că este momentul potrivit să închei ceea ce a fost o carieră lungă şi mult mai de succes decât mi-aş fi putut imagina vreodată. Sunt foarte încântat că ultimul meu turneu va fi finala Cupei Davis, reprezentând ţara mea. Cred că am parcurs un cerc complet de la una dintre primele mele mari bucurii ca jucător profesionist de tenis, care a fost finala Cupei Davis de la Sevilla în 2004. Sunt super fericit cu toate lucrurile pe care le-am putut experimenta. Familia este totul pentru mine. Mama mea a făcut toate sacrificiile pe care a trebuit să le facă pentru ca noi să avem totul. Soţiei mele, îi mulţumesc pentru tot ceea ce a făcut. Să vin acasă şi să văd cum creşte fiul meu a fost o forţă care m-a ţinut în viaţă şi mi-a dat energia de care am nevoie pentru a continua”, a spus Rafael Nadal.

Rafael Nadal
Rafael Nadal [Sursa foto: Facebook/ Rafael Nadal ]

View this post on Instagram

A post shared by Rafa Nadal (@rafaelnadal)