- Aiud 95.2
- Alba-Iulia 99.7
- Bacău 88.8
- Bârlad 104.9
- Bistrița 97.3
- Botoșani 91.1
- Brașov 91.9
- București 88.0
- Buzău 96.7
- Câmpeni 96.2
- Câmpina 88.6
- Cluj-Napoca 101.5
- Constanța 96.9
- Craiova 92.0
- Focșani 95.3
- Piatra Neamț 102.3
- Ploiești 88.3
- Râșnov 104.5
- Sibiu 88.4
- Sinaia 103.6
- Tg. Mureș 106.4
- Timișoara 93.9
- Tulcea 91.4
Înainte de anii '90, Delia Budeanu era cunoscută drept „cea mai frumoasă crainică din România”. Chipul ei perfect, postura impunătoare și vocea elegantă o făceau să fie admirată de telespectatorii din întreaga țară. Deși a fost una dintre cele mai cunoscute crainice de televiziune, Delia Budeanu avea cu totul alt vis. În secret, legendara crainică visa să facă operă!
„Aveam o voce splendidă. M-a ascultat un mare profesor de canto din Bucureşti şi-a spus: «Vei fi a doua Melba!». Exista atunci o extraordinară cântăreaţă de operă, cu numele acesta. Dar tata n-a vrut. A zis c-ar vrea ca în familia lui să nu existe artiste. Era o conotaţie uşor peiorativă. Am încercat mai târziu să reiau cursurile de canto. Dar m-a împiedicat factorul financiar. Aveam un salariu minuscul la TVR, nu puteam să-mi plătesc cursurile.
Citește și: Cine este Diana, fiica Deliei Budeanu. Detalii neștiute despre primul copil al regretatei crainice TV
Cine a fost Delia Budeanu
Delia Budeanu s-a născut pe 28 mai 1949, la București. A absolvit Facultatea de Litere a Universității din București în anul 1969, iar în perioada 1970 și 1998 a fost crainic de televiziune la TVR. În 1970, a susținut un concurs alături de alte 11 pretendente, pentru postul de prezentatoare la TVR. A obținut locul mult dorit și, cu timpul, a devenit o figură emblematică.
„Eram timidă, nu ştiam ce e aia o pudră… Când mi se aprindea becul roşu de la cameră, simţeam că mor. Mi se accelera pulsul, la fel şi respiraţia… Într-un an de zile, am reglat situaţia asta“, povestea cea care urma să intre pe programul 1 drept crainică, la vârsta de 22 de ani.
„La început, era fascinant, o planetă necunoscută. După care s-a văzut că asta te poate lega, te poate inhiba, pentru că nu mai puteai fi tu. Tu trebuia să fii personajul de pe ecran, dar tu când plecai, voiai să fii tu, să fii liber în timpul tău privat. Dar nu mai aveai voie, se întorcea împotriva ta. Erai tot timpul personajul de la televiziune. Fiind extrem de cunoscut, trebuie să te supraveghezi şi aşa am trăit toată viaţa, cu o maximă supraveghere asupra mea însămi“, îi povestea Delia Budeanu Eugeniei Vodă