- Aiud 95.2
- Alba-Iulia 99.7
- Bacău 88.8
- Bârlad 104.9
- Bistrița 97.3
- Botoșani 91.1
- Brașov 91.9
- București 88.0
- Buzău 96.7
- Câmpeni 96.2
- Câmpina 88.6
- Cluj-Napoca 101.5
- Constanța 96.9
- Craiova 92.0
- Focșani 95.3
- Piatra Neamț 102.3
- Ploiești 88.3
- Râșnov 104.5
- Sibiu 88.4
- Sinaia 103.6
- Tg. Mureș 106.4
- Timișoara 93.9
- Tulcea 91.4
Sfântul Andrei reprezintă una dintre cele mai importante sărbători ale toamnei. Acesta este trecut în calendarul ortodox cu cruce roșie, iar credincioșii au liber de la serviciu pentru a putea merge la biserică, pentru a se ruga și pentru a petrece timp alături de cei dragi. Sfântul Andrei este considerat cel care a adus creștinismul pe teritoriul țării noastre, astfel că ocupă un loc special în sufletele românilor. Aceștia au grijă să respecte pe data de 30 noiembrie anumite tradiții și obiceiuri pentru a avea parte de noroc, dar și pentru a fi feriți de rele. Iată ce e bine să faci de Sfântul Andrei.
Tradiții și obiceiuri de Sfântul Andrei 2024
Sfântul Andrei este sărbătorit în fiecare an la data de 30 noiembrie, iar cu această ocazie credincioșii au grijă să respecte anumite tradiții și obiceiuri. Aceștia pun grâu la încolțit pentru a vedea ce le aduce noul an.
În noaptea Sfântului Andrei, tinerele nemăritate apelează la tot felul de trucuri pentru a-și afla ursitul. Acestea pregătesc o turtă sărată și îl așteaptă în vis pe alesul inimii lor să le aducă apă pentru a-și potoli setea.
De asemeanea, pentru a afla ursitul se pune și busuioc sub pernă înainte de culcare, se pune un pahar cu apă în cenușă sau se folosesc oglinzile. Tinerele se dezbracă până la brâu și își despletesc părul, țin lumânări în mâini și se poziționează între patru oglinzi paralele. În cea din spate se spune că apar imagini din viitor, dezvăluid astfel cine le este ursitul.Se spune că în noaptea de Sfântul Andrei, animalele încep să vorbească, iar cei care le aud vor muri.
De asemenea, strigoii încep să umble printre oameni. Pentru a ține spiritele malefice la distanță, gospdinele ung ușile și ferestrele cu usturoi. Pe data de de 30 noiembrie se spune că se poate prezice cum va fi iarna. Dacă cerul este senin, atunci iarna va fi blândă, însă dacă cerul este acoperit de nori, iarna va fi grea.Cei care țin Postul Crăciunului au dezlegare la pește, astfel că pe parcursul zilei pot consuma acest aliment, alături de cei dragi.
Ce nu e bine să faci de Sfântul Andrei?
În ziua în care este sărbătorit Sfântul Andrei nu se muncește. Gospodinele nu au voie să spele haine, să coasă sau să dea cu mătura în casă, deoarece riscă să atragă spiritele malefice. De asemenea, ele nu au voie să lase pe afară niciun obiect. Pe data de 30 noiembrie nu sunt încurajate deplasările, astfel că ar fi bine ca românii să petreacă această zi acasă. De Sfântul Andrei nu se spun vorbe rele, nu se bârfește și nu este bine ca oamenii să se certe între ei, deoarece riscă să fie nefericiți tot anul.
Cea mai puternică rugăciune pe care o poți rosti de Sfântul Andrei
„Zid ești credincioșilor și turn neclintit tuturor celor ce se sprijină pe tine. Apărătorule al nostru din nevoi, pentru lucrarea de multe minuni laude de mulțumiri aducem ție, noi nevrednicii și păcătoșii. Și că cel ce ești minunat și preamilostiv, izbăvește-ne pe noi din toate nevoile ca să-ți cântăm ție: bucură-te făcătorule de minuni, Sfânte Părinte Andrei. Privește către cei care se roagă către tine și cu bunătate părintească tinde milostiva izbăvire din toate nevoile, tuturor celor care cânta lui Dumnezeu.
Puterea cerească umbrând duhul tău, ca dintr-un soare slobozește sfinte razele darurilor către cei ce se ating de ele și tămăduiește pe toți cei bolnavi cu trupul său cu sufletul. Vifor de ispite și furtuni de nevoi învăluindu-ne pe noi, cu credință alergăm către tine Sfânte ca prin rugăciunile tale să le preschimbi pe toate în liniște. Vrând Făcătorul tuturor făpturilor să ne mântuiască de înșelăciunea dușmanilor, te-a trimis la noi ca pe un apostol, ca prin tine să învățăm să ne îndepărtăm de toate înșelăciunile lumii și prin viața curată să ne apropiem de Dumnezeu.
Zid ești credincioșilor și turn neclintit tuturor celor ce se sprijină pe tine, pentru aceasta alergăm noi la tine; roagă-te împreună cu noi, pentru ca de rugăciunile tale să se milostivească blândul Isus și să ne dăruiască iertare și dezlegare de păcate, nouă, puțin credincioșilor și păcătoșilor. Și-acum și-n vecii vecilor, de-a pururea. Amin!”