Minerva i-a prezis viitorul Elenei Udrea! Ce a văzut în harta astrală a fostului ministru?
De-a lungul anilor, Minerva a făcut numeroase previziuni care, în timp, s-au adeverit. Una dintre cele mai controversate viziuni ale sale a vizat-o pe Elena Udrea, fostul ministru al Turismului, care avea să ajungă în spatele gratiilor.
Ce i-a scris Minerva Elenei Udrea înainte de condamnare
Minerva a dezvăluit, cu puțin timp înainte de moartea sa, că a încercat să o avertizeze pe Udrea despre pericolele care o așteptau.
Astroloaga i-a trimis un mesaj important prin intermediul unei cunoștințe, însă reacția fostului ministru nu a fost cea scontată. Într-o confesiune făcută cu două luni înainte să se stingă, Minerva a povestit că, analizând harta astrală a Elenei Udrea, a observat o perioadă dificilă care urma să vină pentru aceasta. Convinsă că fostul ministru se află în pericol, i-a transmis un avertisment sub forma unei astrograme trimise într-un plic. Cu toate acestea, Udrea nu a luat mesajul în serios.
„I-am trimis într-un plic, țin minte, prin cineva, la Buzău, astrograma. Nu știu dacă a ajuns la ea, femeia mi-a spus că i-a dat-o, dar că nu crede în așa ceva. Și atunci am zis că nici pe mine nu mă interesează, dar oricum o să facă pușcărie. Și asta a fost.”, a mărturisit Minerva în cadrul emisiunii „40 de întrebări” de la Kanal D.
Minerva a prezis condamnarea Elenei Udrea[Sursa foto: Facebook]
Minerva a explicat că, în mesajul său, i-a transmis Elenei Udrea că oamenii puternici din jurul ei, în special bărbații pe care îi considera aliați, urmau să o trădeze. Un nume important menționat de astrologă a fost cel al generalului Florian Coldea, fost prim-adjunct al Serviciului Român de Informații (SRI).
„Nu știu dacă putea să evite pușcăria, dar poate nu se băga în matrapazlâcurile în care s-a băgat. Iar aici vorbim deja de linia din spate, vorbim de statul în stat, care știm foarte bine că există și am văzut cum acționează. Ați văzut scandalul Coldea, cum a izbucnit și cum a fost. Se pare că printre oamenii care lucrau cu ea era și acest general.”, a declarat Minerva. În trecut, Elena Udrea și Florian Coldea au avut o relație apropiată, însă lucrurile s-au schimbat radical. După condamnarea sa, Udrea l-a acuzat în repetate rânduri pe Coldea că ar fi fost unul dintre cei care au orchestrat întreaga situație juridică împotriva ei. Moartea Minervei a lăsat un gol imens în lumea astrologiei, dar și un vast bagaj de cunoștințe și predicții care au captivat publicul de-a lungul anilor. De-a lungul carierei sale, a făcut numeroase prognoze care s-au adeverit.