• Aiud 95.2
  • Alba-Iulia 99.7
  • Bacău 88.8
  • Bârlad 104.9
  • Bistrița 97.3
  • Botoșani 91.1
  • Brașov 91.9
  • București 88.0
  • Buzău 96.7
  • Câmpeni 96.2
  • Câmpina 88.6
  • Cluj-Napoca 101.5
  • Constanța 96.9
  • Craiova 92.0
  • Focșani 95.3
  • Piatra Neamț 102.3
  • Ploiești 88.3
  • Râșnov 104.5
  • Sibiu 88.4
  • Sinaia 103.6
  • Tg. Mureș 106.4
  • Timișoara 93.9
  • Tulcea 91.4
Actualitate

Programul Rabla 2025: Ministrul Mediului a anunțat ce valoare vor avea voucherele. Pentru mașinile electrice se acordă 7.500 de euro

Ministrul Mediului a anunțat ce valoare vor avea ecotichetele acordate în programul Rabla 2025
Ministerul Mediului a decis valoarea ecotichetelor acordate în programul Rabla 2025 [Sursa foto: freepik]
Programul Rabla vine cu o serie de schimbări în 2025 pentru români. Iată cu cât a crescut valoare voucherelor, dar și care este noua modalitate de înscriere.

Ministrul Mediului a anunțat că săptămâna viitoare va fi aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), astfel că în curând ar putea să înceapă Rabla 2025. De asemenea, se lucrează și la aplicația informatică necesară demarării programului. Mircea Fechet a anunțat recent și ce valori au fost stabilite pentru ecotichetele ce vor fi acordate românilor. Iată la ce schimbări ar trebui să se aștepte aceștia. 

Citește și: Sorin, câștigătorul primului sezon "Casa iubirii", șocat de atitudinea Iasminei: "A avut cel mai deplasat vocabular până acum, au tăiat la montaj pentru ea, au așteptat progres din partea ei"

Ce trebuie să știi despre programul Rabla în 2025?
Ce valoare vor avea voucherele primite de români anul acesta în programul Rabla? [Sursa foto: freepik]

Ce valoare vor avea voucherele din programul Rabla în 2025? 

Ministerul Mediului va trimite în perioada următoare către Monitorul Oficial propunerile de ecotichete pentru programul Rabla 2025. Potrivit declarațiilor făcute de Mircea Fechet, valoarea voucherului pentru mașinile electrice va fi de 7.500 de euro, pentru mașinile hibride va fi 2.400 de euro și pentru Plug-in Hybrid, 3.000 de euro. Tichetul pentru Rabla clasic va avea valoare de 2.000

de euro și nu va include diesel.

„Despre programul Rabla, așa cum am anunțat în trecut, urma să dau vești bune românilor. Cred că acesta e un bun moment să fac acest lucru. Vă anunț oficial, pe această cale, că voi trimite la Monitorul Oficial foarte curând propunerile de ecotichete pentru programul ‘Rabla 2025’. Voi propune și voi transmite pentru autoturismele electrice 7.500 de euro. Voi propune pentru motoarele cu combustie fără diesel, așa cum am promis, 10.000

de lei, adică aproximativ 2.000 de euro. Mai avem 12.000 lei pentru hibride și, dacă îmi amintesc bine, 17.500 de lei pentru plug-in hybrid. Dar cred că marea veste pentru români este 7.500 euro, noua valoare a ecotichetului la Rabla Electric, în contextul în care, spre deosebire de ceea ce se întâmpla anul trecut, avem în Romania trei modele produse în țara noastră, la Craiova”, a transmis Mircea Fechet. Ulterior, acesta a rectificat, explicând că valoarea tichetului pentru Plug-in Hybrid este de 15.000
de lei, și nu 17.500 de lei, potrivit ziarulunirea.ro. 

Marea surpriză pentru români a fost creșterea valorii tichetului pentru mașinile electrice. Anul trecut, piața acestora a scăzut cu circa 30% în România, după ce valoarea voucherului a scăzut de la 10.000 la 5.000 de euro. 

Citește și: Jean-Claude Van Damme, prima reacție după acuzațiile că ar fi întreținut relații intime cu cinci femei traficate și ar fi implicat în trafic de persoane

Ministrul Mediului, noi detalii despre programul Rabla
Valoarea tichetelor din programul Rabla a fost stabilită. Care este aceasta? [Sursa foto: freepik]

Cum se pot înscrie românii în programul Rabla în 2025? 

Din 2025, persoanele care vor să intre în programul Rabla pentru a beneficia de stimulentul dat de stat și pentru a-și cumpăra o mașină nouă, nu mai trebuie să se înscrie la un dealer auro, ci singure, pe platformă. „Noutatea anului acesta este legată de faptul că românii se vor înscrie singuri în platformă. Nu vor mai face înscrierea prin intermediul unui dealer de autovehicule, îşi vor lua voucherul şi vor deconta acel voucher la orice dealer, producător, la orice furnizor de autoturisme”, a mai explicat ministrul Mircea Fechet.

Pentru înscriere, persoanele interesate trebuie să depună un dosar cu mai multe documente, printre care actul de identitate, certificatului de înmatriculare al autoturismului uzat, cartea de identitate a acestuia, certificatul de atestare fiscală și certificatul de distrugere primit după casarea autoturismului la un centru autorizat.