Mihai Bendeac, cunoscut pentru umorul său neconvențional și parodiile sale, a stârnit un val de controverse după ce a postat un mesaj controversat la câteva ore după moartea influencerului Andrei Versace.
Reacția lui Mihai Bendeac după moartea lui Andrei Versace
Andrei Versace, un personaj controversat în lumea mondenă datorită stilului său de viață opulent, a fost găsit mort în imobilul său din Capitală. La scurt timp după aflarea veștii, Bendeac a decis să-l parodieze din nou pe Versace, ceea ce a dus la reacții vehemente din partea fanilor. Într-un monolog postat pe pagina sa de Instagram, Mihai Bendeac a intrat în pielea lui Andrei Versace și a imaginat ce ar putea spune acesta după moarte.
Monologul începea cu: „Ce faceți, băi, prăduitorilor? Tot vii? Tot vii? Eu am murit. Dacă vă dau coliva mea, v-o ia parastasul razna, prăduitorilor. (…) Am ajuns într-un Rai… frumos, corect, pe barosăneală, cum îmi place mie. Un Rai făcut pe comandă din rugăciunile din timpul vieții.”
Actorul, intens criticat pentru gestul său la adresa lui Andrei Versace
Cuvintele spune de Mihai Bendeac în parodie nu au fost bine primite de publicul online. Mulți internauți au considerat că momentul nu era potrivit pentru o astfel de parodie și au criticat dur atitudinea actorului. Comentariile negative au început să curgă, mulți exprimându-și dezaprobarea față de gestul lui Bendeac. „Nu e frumos cum ai procedat, Bendeac, nu e nimic amuzant, nu se cuvine să faci o așa parodie.”,
„Ești zero cu video-ul ăsta.” și „Am ajuns să râdem de moartea unui om?” au fost doar câteva dintre reacțiile vehemente ale fanilor. Andrei Versace, cunoscut pentru stilul său de viață extravagant, a fost un subiect popular în parodiile lui Mihai Bendeac, interpretările actorului fiind apreciate de public în trecut. Însă, contextul recent al decesului lui Versace a transformat acest ultim omagiu umoristic într-un punct de discordie. Moartea lui Andrei Versace, la doar 37 de ani, a șocat comunitatea online. Deși cauzele exacte ale decesului nu sunt încă cunoscute, anchetatorii lucrează pentru a clarifica circumstanțele tragicei dispariții.