Close sidebar
Stiri mondene

Regele Charles al III-lea, primul discurs după ce a devenit noul suveran al Marii Britanii: „Dedicarea şi devotamentul său ca suverană nu s-au diminuat niciodată”

Regele Charles al III-lea [Sursa foto: Facebook]

Regele Charles al III-lea a rostit primul său discurs public de la moartea mamei sale, Regina Elisabeta.


In articol:

În seara zilei de vineri, Charles al III-lea a rostit primul său discurs public după moarte mamei sale. Discursul său a fost unul înregistrat la Palatul Buckingham și a durat zece minute.

Citeste si: Povestea de viață a noului rege al Marii Britanii. De ce iubește România?

Regele Charles al III-lea, declarații laudative la adresa mamei sale

Regele Charles al III-lea a rostit în fața întrregii lumi un discurs în care a i-a arătat recunoștința și respectul mamei sale pentru cei 70 de ani de domnie. În discursul său, noul rege a mai spus că își va servi țara întreaga sa viață. 

„Vă vorbesc cu sentimente de profundă tristețe. Majestatea sa Regina, iubita mea mamă, a fost o inspiraţie şi un exemplu pentru mine şi pentru toată familia mea.

Regele Charles al III-lea, primul discurs după ce a devenit noul suveran al Marii Britanii: „Dedicarea şi devotamentul său ca suverană nu s-au diminuat niciodată”
Regele Charles al III-lea[Sursa foto: Captură YouTube]

Regina a avut o viață bine trăită. A promis ceva și s-a ținut de acea promisiune și e deplânsă de întreaga națiune. Acea promisiune o reînnoiesc azi. 

Regina Elisabeta s-a angajat să-şi dedice viaţa servirii poporului ei. A fost mai mult decât o promisiune, a fost un angajament personal profund. A făcut sacrificii pentru datorie. Dedicarea și devotamentul ei nu au fost niciodată oprite. Admirația și respectul pe care le-a inspirat au devenit o marcă a domniei ei.

În ultimii 70 de ani, societatea a devenit una în care se îmbină multe culturi şi credinţe, instituţiile statului s-au schimbat şi ele. Cu toate aceste schimbări şi probleme, poporul şi naţiunea au prosperat şi au înflorit. Valorile noastre au rămas şi trebuie să rămână constante. Rolul şi datoriile monarhiei au rămas şi ele.

Promit că, atât timp cât voi rămâne rege, voi respecta Constituția și o voi considera inima țării. Oriunde v-aţi afla pe cuprinsul Regatului Unit, oricare v-ar fi pregătirea sau credinţele, mă voi strădui să vă slujesc cu loialitate, respect şi dragoste, aşa cum am făcut-o întreaga viaţă. Desigur, viaţa mea se va schimba, pentru că îmi asum o nouă responsabilitate. Nu îmi va mai fi posibil să îmi dedic atât de mult din energia şi timpul meu pentru organizaţiile caritabile care îmi sunt dragi. 

Regele Charles al III-lea, primul discurs după ce a devenit noul suveran al Marii Britanii: „Dedicarea şi devotamentul său ca suverană nu s-au diminuat niciodată”
Regele Charles al III-lea[Sursa foto: Captură YouTube]

E un timp al schimbării pentru familia mea. Contez pe ajutorul iubitei mele soţii Camilla. Recunoscându-i loialitatea de când ne-am căsătorit, în urmă cu 17 ani, ea devine regină consoartă. Știu că se va ridica la așteptările noului său rol. Moștenitorul meu William mă va urma ca duce de Cornwall și va prelua respensabilitățile pe care le-am avut pentru mai mult de 5 decenii”, este discursul istoric al Regelui Charles al III-lea.