Regina Elisabeta a II-a, în vârstă de 95 de ani, a trecut printr-o perioadă în care a fost nevoită să se confrunte cu probleme de sănătate. Luna trecută, pentru prima dată după mulţi ani, Suverana a petrecut o noapte în spital, iar la sfatul medicilor, Regina și-a anulat două călătorii importante, una în Irlanda de Nord și cealaltă la conferința climatică de la Glasgow. Conform Daily Mail, Regina Marii Britanii se simte mult mai bine, fiind pregătită să găzduiască petrecerea de Crăciun, ce va avea loc la Sandringham.
„Regina le-a spus tuturor că în ultimul timp s-a simțit mult mai bine și că de-abia așteaptă să îi găzduiască pe toți de Crăciun”, a declarat o sursă apropiată pentru publicația The Mirror.
După ce a avut o întâlnire cu Suverana la Windsor, prim-ministrul Boris Johnson a confirmat faptul că aceasta se simte „foarte bine”.
Regina Elisabeta a II-a a vorbit pentru prima dată despre starea sa de sănătate! Prin intermediul fiului său, Prințul Edward, Suverana a transmis un mesaj.
„Este greu de crezut că au trecut peste 50 de ani de când eu și Prințul Philip am participat la prima ședință a Sinodului General. Nimeni nu poate încetini trecerea timpului și, deși ne concentrăm adesea asupra a tot ceea ce s-a schimbat între timp, multe lucruri rămân neschimbate, inclusiv Evanghelia lui Hristos și învățăturile sale. Nu am avut timp să vorbim despre asta. Bineînțeles, în societatea noastră modernă, bogată în diversitate, bunăstarea națiunii depinde de contribuția oamenilor de toate credințele.
Citește continuarea aici !