"Beach, Please! 2024", festivalul de muzică urbană de la Costinești, a început miercuri, pe 10 iulie, și va dura cinci zile, timp în care peste 200 de artiști din țară și străinătate vor concerta pe cele trei scene ale evenimentului, la care sunt așteptați peste 120.000
"Parcarea festivalului Beach, Please! este o proprietate privată deschisă circulației publice, situată între com.Tuzla și com.Costinești, cu acces din DN39, cu o cale de intrare și una de ieșire, iar accesul autovehiculelor cu masa maximă autorizată de până la 3,5 tone se face doar în condițiile respectării prezentului Regulament și a legislației rutiere.
Parcarea festivalului Beach, Please! are regim de circulație de drum public, aplicându-se regulile de circulație prevăzute de OUG195/2002R, privind circulația pe drumurile publice, iar conducătorii auto și participanții festivalului Beach, Please! sunt
obligați:
a) Să nu utilizeze parcarea pentru activități periculoase, ilegale, imorale sau pentru practicarea cerșetoriei
b) Să nu utilizeze parcarea în vederea reparației autovehiculelor sau a altor activităti de acest gen
c) Să nu organizeze în parcare nicio reuniune politică, manifestație publică, greve, sau activități comerciale
d) Să nu campeze în parcare sau să organizeze picnicuri, activități sportive sau alte activități recreative
e) Să nu distribuie materiale publicitare sau alte afișe, fără acordul organizatorilor festivalului Beach, Please! Costinești
f) Să nu întreprindă activități de natură a genera perturbarea ordinii publice, pagube sau inconveniente, atât parcării cât și a utilizatorilor aceștia sau a infrastructurii.
g) Să nu lase în autovehicule animale nesupravegheate sau substanțe periculoase
Potrivit informațiilor puse la dispoziție de organizatori, personalul festivalului Beach, Please! Costinești va asigura utilizatorilor parcării condițiii corespunzătoare de parcare, curățenia și iluminarea locurilor de parcare.
Citește și: Anunț major pentru minorii care vor să participe la "Beach, Please! 2024". Ce condiții trebuie să respecte
Organizatorii evenimentului, printre care se numără și Selly, au pus la dispoziție 120 autobuze care vor trece prin principalele stațiuni litorale și care vor transporta participanții până la festival. Autobuzele vor circula non-stop și vor pleca la fiecare 15 minute din Constanța, Eforie Nord și Mangalia, oprind în Saturn, Venus, Cap Aurora, Neptun, Olimp, Eforie Sud, Eforie Nord, potrivit site-ului oficial al festivalului. Pentru cei care merg cu mașina personală, Selly – co-fondator al Beach, Please!, a anunțat că aceștia au la dispoziție o parcare de 50 de hectare care va rămâne deschisă pe toată perioada festivalului.
„În acest an, zona de festival se întinde pe un teren de 21 de hectare, fiind cel mai mare festival ca întindere din întreaga țară, iar parcarea făcută special pentru festival are peste 50 de hectare. Cu sprijinul autorităților locale am reușit să asfaltăm și să dăm în folosință un drum care intră direct în DN1 și merge către parcare, făcând astfel fluidizarea traficului în stațiune mult mai ușoară. Nu mai trebuie cei care vin cu mașina în festival să intre în Costinești și să blocheze astfel stațiunea, pot merge direct pe drumul pe care noi l-am dat în folosință. Tot din rațiuni de fluidizare a traficului am adăugat în programul festivalului cea de-a cincea zi. Ne așteptăm la un număr substanțial mai mici de persoane astăzi față de cele 100.000 de persoane pe zi pe care le așteptăm începând de mâine, dar având în vedere că festivalierii sunt distribuiți pe două zile, ne așteptăm ca traficul să fie mai fluid. În ciuda acestor măsuri luate, cred că va fi un volum foarte mare de trafic. Ne așteptăm să existe blocaje, ne așteptăm să existe cozi. Încurajăm toți festivalierii să vină cât mai devreme, să își ridice brățările și de preferat să nu vină cu mașina. Noi, organizatorii, punem la dispoziție peste 120 de autobuze care vor merge din câmpul festivalului în toate stațiunile de pe litoral, de la Constanța până în Mangalia, pentru a duce festivalierii în festival și din festival înapoi la cazări. Avem foarte mulți participanți care și-au luat cazări nu în Costinești, ci în stațiunile vecine, cum ar fi Olimp, Eforie, Constanța ș.a.m.d”, a declarat Selly, în cadrul conferinței de presă.
Citește și: Beach, Please! Festival 2025. Cand are loc evenimentul și cât costa biletele