Ministerul Sănătății a anunțat că duminică, 20 noiembrie, se va desfășura concursul național de admitere în rezidențiat 2022 pentru specializările medicină, medicină dentară și farmacie.
În cele 4 ore ale examenului, absolvenții vor avea de rezolvat un test grilă de 200 de întrebări. Pentru informații în ceea ce privește tematica și biografia aprobate, dar și pentru a consulta grilele rezolvate în anii anteriori puteți accesa site-ul rezidențiat.ms.ro. pentru fiecare sesiune. Alte informații utile vor fi anunțate pe site-ul oficial al concursului național.
Citeste si: Medicul și europarlamentarul Tudor Ciuhodaru acuză că numele și imaginea îi sunt folosite în mod greșit
Ministerul Sănătății a propus modificarea pragului de admitere la concursul de Rezidențiat 2022. Candidații trebuie să obțină un punctaj minim de promovare de 65% din punctajul maxim realizat la nivel naţional pentru cele 200 de întrebări pentru fiecare domeniu. Așadar, absolvenții trebuie să bifeze 130 de răspunsuri corecte, în loc de 120 ca în anii precedenți. Întrebările sunt diferite, în funcție de specializare.
Pentru domeniul medicină a fost scos la concurs un total 4.505 locuri, pentru domeniul medicină dentară 621 locuri și pentru farmacie 508 locuri la universitățile din întreaga țară.
Citeste si: Paleogeneticianul suedez Svante Pääbo este laureatul premiului Nobel pentru medicină pe anul 2022
În anul 2021 s-au înscris la concursul de rezidențiat la cele trei specializări 12.564 de candidați. La medicină s-au înscris 5.756 de candidați. La medicină dentară 2.6777 de absolvenți, iar la Farmacie s-au înscrie 4.131 de tineri.
Examenul de rezidențiat este organizat de Ministerul Sănătății în centrele universitare în care au fost pregătiți studenții, în fața unei comisii de specialiști propusă de universitățile de medicină și farmacie acreditate și cu avizul colegiiilor profesionale.
Citeste si: O pacientă a murit pe masa de operație, chiar înainte de intervenție
Înscrierile pentru concurs se fac prin direcțiile de sănătate publică, respectiv prin ministerele cu rețea sanitară proprie, în perioada 13-25 octombrie 2022.
În anul 2021, dosarul de înscriere a candidatului la examenul de rezidențiat trebuia să conțină următoarele documente:
a) cererea de înscriere la concurs, în care se vor menționa:
(i) numele candidatului, inițiala/inițialele tatălui, precum și toate prenumele candidatului înscrise în buletinul, cartea de identitate sau pașaportul cu care se va legitima la intrarea în sală, aflate în termen de valabilitate;
(ii) centrul universitar și domeniul pentru care concurează;
(iii) acordul pentru folosirea numelui și pentru afișarea rezultatului pe internet;
(iv) declarație de consimțământ pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, respectiv că datele vor fi tratate confidențial, în conformitate cu prevederile Regulamentului general privind protecția datelor (RGPD) nr. 679 din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, cu modificările și completările ulterioare;
b) copia buletinului, cărții de identitate sau a pașaportului (paginile din care reies numele și prenumele candidatului, precum și data nașterii);