Romică Țociu, îndragitul actor român, este invitatul ediției de sâmbăta aceasta, la “40 de întrebări cu Denise Rifai”, emisiunea de interviuri unice, difuzată de la ora 22:00, la Kanal D! De mai bine de trei decenii, Romică Țociu reprezintă <jumătatea agitată>, dar mereu plină de optimism a renumitului cuplu umoristic “Țociu și Palade”.
La Teatrul de Revista ”Constantin Tănase”, Romică Țociu a jucat pe aceeași scenă cu Draga Olteanu Matei, Stela Popescu, Alexandru Arșinel, Nae Lăzărescu și Vasile Muraru. În televiziune, Romică Țociu a dat lovitura în anul 1999, ca entertainer al unui show care le oferea românilor premii in bani, iar de atunci, este o prezență constantă pe micile ecrane.
Citeste si: Cum arată și cu ce se ocupă copiii lui Romică Țociu. Fiica sa îi calcă pe urme în domeniul actoriei
“La ce visa Romică Țociu când dormea în Gară?”, “L-ați iertat pe Alexandru Arșinel că v-a dat afară de la Teatru?”, “L-ați trădat pe Cornel Palade?”, “Care este prețul lui Romică Țociu?”, “Cât de iubăret sunteți?”, “De câte ori v-a ajutat nașul Nicu Gheară să vă împăcăți soția?”, acestea sunt doar câteva dintre întrebările interviului maraton, adresate invitatului Romică Țociu, din această sâmbătă de la “40 de întrebări cu Denise Rifai”, emisiune difuzată de la ora 22:00, la Kanal D!