Pentru Romina de la Războinici, competiția Survivor România a ajuns la final duminică seara. Războinica a fost nominalizată de Andrei.
Patru concurenți au fost nominalizați spre eliminare în această seară: Sorin și Romina de la Războinici, Sebastian și Andreea Antonescu de la Faimoși. Așa cum spun și regulile competiției, concurentul care a adunat cele mai puține voturi din partea publicului va pleca acasa. Iar concurenta care, din păcate, a adunat cele mai puține voturi, este Romina.
Concurenta a declarat că nu este surprinsă de această nominalizare spre eliminare.
„Nu mă surprinde, mă așteptam oricând să fiu votată, eu mă bucur de experiența trăită aici, mi-aș fi dorit să merg mai departe dacă așa a decis colegul meu (n.r.: Andrei), eu nu am luat puncte doar cu Andreea, ci cu Ana și cu Roxana, nu doar cu persoanele slabe", a declarat Romina.
Reamintim că Romina a fost nominalizată de către Andrei, concurentul care a ieșit pe locul doi în topul preferințelor publicului.
Motivul pentru care Andrei a nominalizat-o pe Romina: De când am intrat în competiție am zis...
În momentul în care Andrei a fost anunțat de Daniel Pavel că trebuie să facă o nominalizare spre eliminare, concurentul a declarat că va voat strict din punct de vedere sportiv.
„De când am intrat în competiție am zis că voi vota pe criterii sportive. În momentul ăsta cred că toți suntem ok și pe partea sportivă și pe cea socială. Sper din suflet să nu iasă. Iar motivul este, nu știu, a adus puncte până acum, dar adus puncte cu verigile slabe de la Faimoși. Acea persoană esteși sper să nu se supere pe mine: Romina”, a spus Andrei în momentul nominalizării.