Ruby este una dintre cele mai cunoscute artiste de la noi, iar de curând a surprins pe toată lumea cu surpriza inedită pe care i-a făcut bunicii ei, chiar de ziua de naștere. Artista a declarat de multe ori că bunica Gherghina este cea mai importantă persoană din viața ei, fiind cea care a crescut-o și nu poate să stea prea mult departe de ea.
Citeste si: Ruby, surpriză de proporții pentru bunica ei! Mamaia Gherghina a împlinit 85 de ani
Deși Ruby își iubește foarte mult părinții, ea a recunoscut că bunica sa este, de fapt, cea mai importantă persoană din viața ei.
Citeste si: „Sunt deja căsătorită” Ruby a spus în sfârșit totul! Admiratorii brunetei au crezut că nu aud bine
„Să trăiască toate bunicile din lume! Să ştii că toată ziua, de ziua lui mamaie, nu i-am zis nimic, m-am comportat de parcă nu ştiu.
Inițial Ruby a încercat să ascundă surpriza, iar bunica Gherghina s-a supărat că nu o băga în seamă chiar de ziua ei.
„Am fost foarte agitată, am avut multă treabă, a trebuit să alerg să mă pregătesc pentru concert pentru probele de sunet, am avult filmări de dimineaţă şi nu a fost deloc încântată de interacţiunea noastră! A fost ofticată, mi-a scos ochii, s-a certat cu mine! Am luat-o pe sus, am luat-o cu forţa la club! Nu voia din cauza ambiţiei, voia să facă pe supărata în continuare... Eu voiam să îi fac surpriză! Voiam să fiu cât mai rece cu ea pe timpul zilei ca seara să fie fierbinte!", a mai spus Ruby.
Ruby a vorbit deschis despre relația cu bunica sa și a dezvăluit de ce este cea mai importantă persoană din viața ei. Bunica Gherghina este cea care a crescut-o pe vedetă și a îngrijit-o încă de când era foarte micuță, iar acum Ruby își dorește să o aibă cât mai mult timp alături pentru a-i oferi tot ce i-a oferit și ea.
„Eu o cunosc de o viaţă. Din prima zi a existenţei mele sunt în braţele lui mamaie şi sunt chiar şi acum la 33 de ani. Este o relaţie cu totul şi cu totul specială între noi! Noi şi dacă ne supărăm una pe cealalătă, nu ţinem supărarea... E cea mai bună prietenă a mea. Este omul de care depinde viaţa mea! Pur şi simplu îmi creşte inima atunci când vorbesc despre ea! Nu mă sensibilizez pentru că mamaie este o femeie puternică, nu îşi arată vulnerabilităţile... Nu am văzut-o niciodată într-un punct slab! Mă rog la Dumnezeu în fiecare seară să o am cât mai mult aici lângă mine pe pământ şi să îi ofer ce mi-a oferit şi ea! Şi-a dedicat viaţa din momentul în care eu am apărut pe lume... Şi-a dedicat viaţa mie!", a mărturisit Ruby.