Școala a înflorit peste vară, din donațiile oamenilor cu suflet mare, care și-au dorit că acești copii să aibă șansa să învețe în condiții normale. Școala din sat, cu pereții scorojiți și toaletă în curte, s-a schimbat radical și și-a primit elevii cum se cuvine.
“Bobocii” care acum răsfoiesc pentru prima dată Abecedarul, nu vor mai ști ce înseamnă să le fie frig în clasă, iar cei mai mari au regăsit entuziasmul de a trece pragul școlii.
“Suntem fericiți că acest demers al Știrilor Kanal D și al Asociației BooKland a ajuns la sufletele telespectatorilor. Satisfacția este uriașă atunci când vezi bucuria pe fețele acestor copii, cum sunt cei de la școala din Grivița, de exemplu. Puteți dona în continuare pentru că sunt și alte școli din mediul rural, care au nevoie să fie renovate, restaurate, echipate corespunzător, să beneficieze de suportul nostru, al tuturor”, a spus Christian Sabbagh, prezentatorul principalului jurnal
Știrile Kanal D împreună cu Asociaţia BookLand România oferă șansă copiilor din mediul rural să învețe în condiții normale. În România rurală mai sunt multe unități de învățământ care au nevoie de ajutorul oamenilor, pentru că viitoarele generații aibă șansa la educație în condiții normale. Toţi cei care îşi doresc să contribuie la modernizarea școlilor din zonele rurale ale României, pot trimite un SMS, cu textul CONSTRUIM, la 8845, şi donând astfel 2 Euro lunar pentru normalitate în educaţie.
Sumele strânse în urmă campaniei vor merge către Asociaţia BookLand care le va direcţiona spre şcolile din mediul rural care au nevoie de renovare, reabilitare. Donaţia poate fi oprită trimiţând textul CONSTRUIM STOP, la 8845.