Close sidebar
Stiri

Sâmbăta aceasta, de la ora 15:00, în ”ROventura”, la pas, din Toplița la Șaru Dornei

Sâmbăta aceasta, de la ora 15:00, în ”ROventura”, la pas, din Toplița la Șaru Dornei [Sursa foto: Kanal D ]

O nouă ediție „ROventura” ne duce sâmbăta aceasta la Toplița la Șaru Dornei.

”ROventura” ne invită și sâmbăta aceasta, de la ora 15:00, intr-o nouă incursiune la poalele Călimanilor, unde ne așteaptă o călătorie până aproape de crestele acestui masiv impresionant.

Din Toplița la Șaru Dornei, călătoria ”ROventura”, de-o parte și de alta a masivului Călimani, ne va vrăji și ne va îndrăgosti de frumusețea acestui munte. Simți că pășești pe urmele dacilor liberi, primii locuitori ai acestui teritoriu de-o frumusețe rară.

Sâmbăta aceasta, de la ora 15:00, în ”ROventura”, la pas, din Toplița la Șaru Dornei
Sâmbăta aceasta, de la ora 15:00, în ”ROventura”, la pas, din Toplița la Șaru Dornei[Sursa foto: Kanal D ]

Așezarea harghiteană are multe de oferit, iar oamenii locului sunt siguri că va ajunge curând un pol de atracție pentru turiști.

Trecând de munți, în mirificul bazin al Dornelor, din Bucovina, ajungem la Șaru Dornei, comuna de la poalele Călimanilor, pe care o găsim gătită-n straie de iarnă, ca-n povești. 

Sâmbăta aceasta, de la ora 15:00, în ”ROventura”, la pas, din Toplița la Șaru Dornei
Sâmbăta aceasta, de la ora 15:00, în ”ROventura”, la pas, din Toplița la Șaru Dornei[Sursa foto: Kanal D ]

Călimani, cei mai tineri munți din România, au culmi care se-nalță la peste două mii de metri și sunt printre cei mai vizitați din țară.

Va fi o bucurie să le redescoperim farmecul nepereche și uluitorul potențial, alături de unul dintre pionierii turismului de aventură din Țara Dornelor. Următorul popas îl facem la fosta carieră de sulf, o emblemă a Călimanilor de odinioară, care îi atrage și astăzi pe cei curioși să afle istoria uitată a muntelui.

Nu ratați sâmbătă, de la ora 15:00, o nouă ediție ”ROventura”, cu George Mihai și Andreea Străvoiu, la Kanal D.