Sâmbătă, începând cu ora 15.00, George Mihai și Andreea Străvoiu va invită să descoperiți tabloul spectaculos oferit de natura sălbatică din Câmpulung Moldovenesc și Gura Humorului, dar și datini și bucate ce poartă aroma copilăriei la bunici.
Citește și: Televiziunea Kanal D, premiată pentru “Excelență în industria media”
Ultima, dar nu cea din urmă călătorie a roventurienilor din acest an îi poartă la poalele Rarăului, o zonă ce oferă turiștilor o sumedenie de experiențe unice. Prima oprire va fi la Cheile Moara Dracului, una dintre cele mai spectaculoase rezervații naturale din județul Suceava care păstrează și astăzi, cu sfințenie, datinile străbune. Iubitorii de natură și de bucate tradiționale pot poposi la stâna din zona unde pot gusta din aurul ciobanilor, cașul, sau se pot încălzi cu un balmos bucurându-se de singurătatea muntelui și de sunetul buciumului.
Și pentru că celor doi călători ai noștri le stă bine cu drumul, George Mihai și Andreea Străvoiu vor explora Gura Humorului, urbea de la poalele Obcinelor care respiră, de asemenea, frumusețe și te cucerește prin ospitalitatea bucovinenilor. Bucovina e frumoasă în orice anotimp, însă de sărbători vibrează de datini și obiceiuri, mâncare din belșug și voie bună, ingrediente care oferă turiștilor o experiență pe care o vor purta în suflet pentru totdeauna.
Nu ratați, sâmbătă, începând cu ora 15.00, să vă puneți în aplicare planurile de călătorie și poftele culinare în noul an.