Fosta gimnastă este deja cununată civil cu Răzvan Bănică, nepotul lui Ştefan Bănică jr., iar în această vară va ajunge în fața altarului. Marele anunț a fost făcut chiar de fosta sportivă, pe rețelele sociale. Dubla medaliată cu aur la Jocurile Olimpice din 2008 și 2012 a menționat faptul că abia așteaptă să le arate și fanilor ce ținută și-a ales pentru marele eveniment din viața ei și a actorului.
„ Vara aceasta voi îmbrăca rochia de mireasă! Este un moment pe care îl aștept cu sufletul plin de emoție! Ultimele mele vizite aici s-au încheiat cu alegerea celei mai frumoase rochii pe care mi-o puteam imagina și dori. Abia aștept să o vedeți și voi ”, a anunțat Sandra Izbașa pe rețelele sociale.
Aceasta a declarat că prima oară s-a îndrăgostit la 30 de ani, deoarece nu a prea avut timp de relații, mai ales că nu se pot face două lucruri la fel de bine, în același timp.
Pe data de 25 decemebrie 2020, Sandra Izbașa a fost cerută în căsătorie și iată că în acest an urmează și marea nuntă. Pe atunci, fosta gimnastă a avut parte de o mare surpriză anului după ce Răzvan Bănică s-a așezat în genunchi și i-a adresat marea întrebare.
"DA! Cel mai special Crăciun! Am primit cel mai minunat cadou pe care și-l poate dori o femeie vreodată! Încă de mici, cu toate visăm și ne proiectăm momentul în care prințul descalecă de pe calul său alb și ne mărturisește iubire veșnică! Prințul meu a făcut-o în dimineața de Crăciun, cu multă emoție, candoare, curaj și umor, într-un moment în care îmi doream enorm, însă nu îndrăzneam să îmi imaginez că ar putea fi posibil! Îți mulțumesc pentru că exiști, dar mai ales pentru că de acum, vom exista împreună pentru totdeauna! Te ador infinit! @razvanbanica1 25.12.2020 #isaidyes”, este mesajul scris de dubla campioană olimpică.