Scandalul provocat de prestația României la Eurovision continuă. Theodor Andrei, acuzat că și-a băgat iubita în show pe banii statului: "Pentru 20 de secunde de faimă a cărat-o la Liverpool? Oribil moment!''
Theodor Andrei, reprezentantul României la Eurovision 2023, acuzat că și-a băgat iubita în show doar pentru a se plimba la Liverpool. Coregrafia a stârnit discuții în mediul online.
Theodor Andrei, reprezentantul României la Eurovision, a ratat calificarea în finala care va avea loc la Liverpool, însă tânărul de 18 ani s-a bucurat în permanență de susținerea iubitei sale, Diana, care a și urcat pe scenă în cadrul competiției. Iubita artistului este Diana Colea, studentă la UNATC și dansatoare.
Ea a făcut parte din delegația României la Eurovision Song Contest 2023, astfel că aceasta a urcat pe scenă, întrucât face parte din trupa lui de dansatoare. După ce Theodor Andrei și-a încheiat prestația la Eurovision 2023, internauții au început să acuze faptul că artistul și-ar fi adus iubita la Liverpool cu scopul de a o plimba pe banii statului.
„A băgat-o în show ca pretext s-o plimbe și pe ea până la Liverpool.
Oribil moment!“, „Hai că are timp și fata să bage un dance break, pe contemporan, așa cum se poartă, să fim în trend. În momentul de față aș adăuga, neironic, cât mai multe la ghiveci“, „Trebuia justificată prezența iubitei în delegație“, „Pentru 20 de secunde de faimă a cărat-o la Liverpool?, „Toată tentativa asta de show e praf și pulbere ”, sunt doar câteva dintre comentariile fanilor.
Piesa lui Theodor Andrei, de la Eurovision 2023, criticată dur: „Un show de striptease cu un tip îmbrăcat în Beetlejuice!“
Piesa lui Theodor Andrei, de la Eurovision 2023, a fost criticată dur la emisiunea „Adresse Liverpool”, de la televiziunea norvegiană de stat. Un grup de celebrități, dar și membri ai publicului au analizat piesele de la concursul Eurovision 2023 și au dat numai note de 1 și 2 piesei cu care România a participat joi, 11 mai 2023, în cea de a doua semifinală.
Din juriul de la televiziunea norvegiană NRK, ce au comentat toate melodiile care concurează anul acesta la Eurovision Song Contest de la Liverpool, au făcut parte jurnalista Ingeborg Heldal, scriitorul Linn Skaber, comediantul Kevin Vagenes și liderul Partidului Coservator din Norvegia, Henrik Aasheim, alături de patru membri ai publicului.
„Un show de striptease cu un tip îmbrăcat în Beetlejuice. Apoi mai sunt… cele două doamne care arată a dansatoare de striptease. Cei doi băieți care nu au fost niciodată la dans. Doar merg pe scenă. Total fără sens”, a comentat un membru al juriului prestația lui Theodor Andrei. „Un aranjament foarte dezordonat, ca și cum te-ai duce în pivniță fără o lanternă. Nici nu știi unde să te uiți“, a spus un alt membru al juriului de la televiziunea norvegiană de stat.
Piesa lui Theodor Andrei, care va reprezenta România la Eurovision, desființată într-o emisiune din Norvegia. Criticile au venit pe bandă rulantă și au fost foarte dure.