Potrivit ANM, până la ora 23.00, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină, intensificări ale vântului şi vijelii.
Sunt vizate judeţe din Moldova, Muntenia, estul Transilvaniei şi local din Maramureş.
”În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20...25
Potrivit meteorologilor, în zilele următoare, vremea va fi instabilă îndeosebi în jumătatea de vest a teritoriului.
Citește și: Cum va fi vremea în luna mai: Temperaturi peste medie și precipitații variabile
Potrivit ANM, în București, vremea va fi caldă pentru această perioadă, dar va deveni instabilă.
”Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiaza şi seara când vor fi frecvente descărcări electrice, averse torenţiale (5...10, izolat peste 15 l/mp), intensificări de scurtă durată ale vântului şi posibil vijelii şi grindină. Temperatura maximă se va situa în jurul a 27 de grade”, au mai transmis meteorologii.
Meteorologii anunţă temperaturi uşor peste cele obişnuite în toată ţara, începând de la jumătatea lunii mai, inclusiv în primele trei zile din aprilie.
Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024
Valorile termice se vor situa uşor peste mediile multianuale în regiunile vestice, în timp ce în restul teritoriului vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.
Cantităţile de precipitaţii vor fi excedentare în vestul, sud-vestul şi local în centrul ţării şi deficitare în rest.
Săptămâna 13.05.2024 – 20.05.2024
Temperaturile medii vor fi uşor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în cea mai mare parte a ţării.
Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile nord-vestice, deficitar în cele sudice şi apropiat de normal în rest.
Săptămâna 20.05.2024 – 27.05.2024
Temperatura medie a aerului va avea valori uşor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în majoritatea regiunilor.
Cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă în majoritatea regiunilor.
Săptămâna 27.05.2024 – 03.06.2024
Mediile valorilor termice se vor situa uşor peste normele climatologice ale perioadei.
Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval în toate regiunile.