Participarea în cadrul competiției fenomen „Survivor România 2021” l-a ținut pe Sebastian Chitoșcă departe de familie. Perioada petrecută în lipsa soției sale, Alexandra, a avut urmări serioase asupra relației lor. În urmă cu doar câteva zile, fostul fotbalist le spunea fanilor din mediul online că trece printr-o perioadă destul de grea și era vizibil afectat.
„Țin minte absolut orice am făcut în acești ani, mai ales în luna mai, dar în ultima parte se vedea că nu suntem bine că am spus: să indrept anumite lucruri. În ultimii doi ani jumate de relație, după ce s-a întamplat cu fratele meu, mi-am găsit refugiul în gaming, în jocuri, și petreceam foarte mult timp la calculator.
În continuarea, Sebastian Chitoșcă le-a dezvăluit telespectatorilor că venise în România pentru câteva zile pentru un proiect și pentru o lucrare dentară, iar soția sa rămăsese în Germania. Ulterior, când a ajuns înapoi în Germania, fostul concurent de la ”Survivor România” a primit un mesaj de la Alexandra în care îi reproșa toate greșelile făcute în timpul căsniciei lor. Mai mult, soția fostului fotbalist i-a cerut să stea o perioadă separați. Pentru că Alexandra nu-i lăsase cheile de la casa unde locuiau cu chirie, Sebastian Chitoșcă a fost nevoit să sune la poliție și să anunțe că va sparge butucul.
„Eu am sunat la politie sa informez ca eu fac asta si m-a intrebat motivul pentru care soția nu mi-a lăsat cheie și a plecat de acasă. Eu i-am spus tatălui ei, care i-a spus ei și ea s-a dus la poliție să spună că ea, de fapt, nu e disparută. Și au întrebat-o de ce a plecat de acasă și ea a spus că a luat o decizie și că i-a fost frică de reacția mea și că a plecat la mama ei.
Poliția de acolo e foarte strictă, nu stă la discuții! Pentru că a spus că îi este frică de reacția mea mi-au dat ordin de restricție 10 zile față de ea. Atunci a fost ultima oară când am văzut-o. I-am dat cheile și i-am spus, plângând: Băi, Alexandra, nu-mi vine să cred că tu ești cu tatăl tău vitreg lângă tine, tu ești cu niște oameni care te invață niște chestii să le faci, când noi n-am avut ce pune pe masă, oamenii ăștia nu erau absolut nicăieri, doar eu și cu tine am trăit chestiile astea", a mai adăugat Sebastian Chitoșcă.