Andreea Esca s-a născut la București, într-o familie în care educația și disciplina au ocupat un loc important, iar despre părinții ei a avut dintotdeauna doar cuvinte de laudă, fiind două caractere puternice şi determinate. Recent, celebra prezentatoare TV a mărturisit că mama ei a învățat-o ca indiferent ce drum ar alege în viață, să facă cât mai bine lucrul respectiv.
„Cred că cel mai important lucru pe care l-am învățat a fost ca atunci când fac ceva să fac foarte bine. Mama mereu îmi spunea că indiferent ce fac, nu contează dacă aleg să spăl pe jos, să o fac perfect.„Să speli lună, să nu fie nimeni care să spele mai bine decât mine.' Cred că sunt foarte conștiincioasă. Nu îmi place să fac lucruri de mântuială sau să nu se bazeze omul pe tine.
Citește și: Andreea Esca, pe cai mari în afaceri! Deja i-au intrat în cont 200 de mii de euro din noul business
Andreea Esca a vorbit despre perioada copilăriei sale, dar și de eforturile pe care le făceau părinții pentru familia lor. Își amintește cu drag cum mama ei o răsfăța mereu și îi dăruia câte un cadou.
"A fost o copilărie foarte frumoasă. Îmi petreceam foarte multe vacanțe la țară, la Poalele Negoiului, unde stătea o mătușă. Iarna mergeam la bunicii mei din Brașov, care aveau o casă foarte frumoasă la poalele unui deal. Era foarte frumos. În general, copilăria mea a fost o copilărie foarte frumoasă, chiar dacă tata era puțin mai sever, mama mă răsfăța mai mult decât e cazul. Pe vremea aceea, de exemplu, se găseau foarte greu pantofi și sandale, iar eu eram copilul acela care avea nu știu câte perechi pe vară. Dacă apăreau patru perechi de pantofi pe vară, eu le aveam pe toate patru. Dacă plecam într-o tabără, mama mă aștepta la gară cu o păpușă. N-am cerut niciodată nimic, dar mama mă răsfăța întotdeauna. Și existau mereu discuții cu tata: „nu se poate să nu lași copilul ăsta să ducă gunoiul sau să cumpere o pâine, ce o să se aleagă de ea?' „Facem copii să fie sclavii noștri? Lasă că are timp toată viața.' Cam asta era atmosfera. Probabil că profitam de aceste lucruri și pot să spun că am avut o copilărie extrem de fericită.Când merg la țară, mi se pare că am, din nou, 10 ani. Când intru și simt mirosul de fân cosit, de bălegar și aer de munte, iarbă udă, mi se pare că am, din nou, 10 ani", a spus Andreea Esca.
Lucia și Dumitru Esca au fost primele modele în viață ale îndrăgitei jurnaliste. Tatăl ei, fost inginer constructor, a fost mereu un om disciplinat, cu bune maniere și pasionat și în prezent de înot și lungi drumeții la munte. Mama Andreei Esca a lucrat ca asistentă medicală, deși marele ei vis ar fi fost acela de a fi actriță, iar șarmul personal și frumusețea ar fi putut să-i asigure mult succes în această carieră.
Citește și: Andreea Esca, imagini rare din perioada tinereții! Dovada clară că fiica sa, Alexia, îi seamănă leit