Simona Halep, nr. 21 WTA, a avut nevoie de o oră și 14 minute pentru a se impune, luni, în fața americancei Coro Gauf, nr. 16 WTA, pe care a învins-o în două seturi, 6-4, 6-4, calificându-se în sferturile de finală ale turneului de la Madrid.
În primul set, Simona Halep și Coco Gauf au mers cap la cap, diferenţa fiind făcută de singura minge de break în acest act, fructificată de Simona Halep. În debutul setului secund, Gauff a fost mult mai agresivă, în care a condus cu 3-0 şi 4-1.
Simona Halep s-a apropiat la 4-2 pentru americană, Gauff a condus cu 40-0 pe propriul serviciu, dar a făcut mai multe greşeli şi Simona a revenit, reuşind un break neaşteptat.
„Am simțit că am jucat exact ce trebuia. Ea a fost mai agresivă în setul secund. Dar m-am regrupat, am făcut ce trebuia și am câștigat.
Citeste si: Simona Halep, decizie radicală după Australian Open! Sportiva a renunțat la ambii antrenori
Reamintim că Simona Halep a câştigat şi primele sale două meciuri directe cu Gauff, 6-3, 6-3 în optimi la Wimbledon, în 2019, în drumul spre trofeu, şi cu 6-3, 6-4 anul acesta la Indian Wells, în turul al treilea.
Simona Halep şi-a asigurat un cec de 169.650 de euro şi 215 puncte WTA, iar în sferturi o va înfrunta pe tunisianca Ons Jabeur (27 ani, 10 WTA), care a învins-o în optimi pe elveţianca Belinda Bencic, campioana olimpică, în trei seturi, cu 6-2, 3-6, 6-2.