A treia zi de audieri la Tribunalul Sportiv de la Lausanne. În primele două zile de audieri, Simona Halep a fost la tribunal în total 19 ore. Fostul lider mondial speră să își găsească dreptatea.
Astăzi, 9 februarie 2024, va avea loc ultima rundă de audieri, pledoariile finale. În primele două zile de audieri, Simona Halep a fost la tribunal în total 19 ore, iar la ieșire a spus: „ Nu pot să vorbesc. Vorbim la final ”. Marea noastră campioană a spus că va vorbi după ultima zi de audieri.
Nici principalul avocat al jucătoarei nu a făcut vreo dezvăluire: „ Vom vorbi mâine ”, a spus Howard Jacobs. Singurul care a făcut referiri la proces a fost apărătorul român al sportivei, Bogdan Stoica, după prima zi de audieri. El a declarat că rămâne optimist și că numărul de zece ore petrecute în interiorul tribunalului nu reprezintă un lucru ieșit din comun pentru o astfel de audiere. În urma audierii, Comisia TAS va delibera şi va pregăti hotărârea arbitrală care va conţine decizia şi motivarea acesteia.
Patrick Mouratoglou și-a asumat responsabilitatea pentru contaminarea Simonei Halep
Joi, Patrick Mouratoglou, antrenorul Simonei Halep în momentul testului pozitiv la roxadustat, și-a asumat responsabilitatea în fața judecătorilor pentru testul pozitiv al Simonei Halep, „c ontaminarea involuntară cu roxadustat ”, așa cum ar fi spus antrenorul francez la audieri.
În prima instanță, la tribunalul independent Sport Resolutions, judecătorii au concluzionat că fostul lider mondial ar fi utilizat metode sau substanțe interzise pe durata sezonului 2022, constatare la care au ajuns pe baza datelor din pașaportul ei biologic. Anularea completă a suspendării este un scenariu puțin probabil. Cel mai optimist scenariu pentru sportiva din Constanța ar fi înjumătățirea pedepsei, ceea ce ar însemna ca ea să poată reveni în circuit pe 6 octombrie 2024.
“Sunt victima unei nedreptăţi. Aştept deja de mai mult de un an. Nu am dormit bine majoritatea timpului. Sunt o persoană emotivă şi înainte de fiecare meci eram stresată şi simţeam asta în stomac. În acest an fiecare zi a fost aşa. Visul meu este să revin, indiferent de vârstă, pentru că vreau să fiu pe teren şi să decid eu cum îmi închei cariera în tenis. Cred că merit asta, după munca depusă toată viaţa şi sacrificiile făcute pentru tenis. Ar fi un dezastru să stau patru ani departe de tenis. Nici măcar nu vreau să mă gândesc la asta. Sunt pregătită de luptă. Nu renunţ uşor”, a afirmat Simona Halep la finalul anului trecut, într-un interviu pentru Paris Match.
Temperaturi de primăvară și câteva reprize de ploi! Vremea se va schimba din nou în România, însă valorile termice rămân în continuare neobișnuit de ridicate.