Close sidebar
Stiri

Sir Ian McKellen a căzut de pe scenă în timpul unui spectacol. Cum se simte acum actorul?

Sir Ian McKellen a căzut de pe scenă [Sursa foto: Hepta]

Panica în randul spectatorilor la teatrul Noël Coward din Londra. Sir Ian McKellen, în vârstă de 85 de ani, a căzut de pe scenă în timpul spectacolului.


In articol:

Sir Ian McKellen a fost transportat la spital după ce a căzut de pe scenă în timpul unui spectacol susținut la Teatrul Noël Coward din Londra. Actorul, în vârstă de 85 de ani, s-a dezechilibrat și a căzut în fața spectatorilor stârnind panică.

Iată cum se simte acum acesta.

Citește și: Kaan Urgancıoğlu din serialul fenomen „Secrete de familie”, o nouă fotografie adorabilă cu fiul lui. Cum l-a surprins

Sir Ian McKellen a căzut de pe scenă în timpul unui spectacol

Actorul, în vârstă de 85 de ani, şi-a pierdut echilibrul şi a căzut într-o scenă de luptă, relatează news.ro. Un purtător de cuvânt al teatrului a declarat ulterior că acesta se află într-o "stare de spirit bună" şi că se aşteaptă la "o recuperare rapidă şi completă". Acesta ar putea reveni pe scenă miercurea viitoare

pentru o reprezentaţie matinală a piesei.

Sir Ian McKellen a mai avut roluri în piese de Shakespeare precum: Richard al II-lea, Coriolanus, Iago, Richard al III-lea, Regele Lear şi Macbeth. De asemenea, el va juca rolul lui Hamlet, într-o nouă adaptare cinematografică regizată de Sean Mathias.

Printre apariţiile sale pe ecran se numără Gandalf în "Stăpânul inelelor" şi "Hobbitul" şi Magneto în filmele "X-Men", precum şi roluri în "Beauty and the Beast", "The Da Vinci Code" şi "Mr Holmes". Actorul a apărut, de asemenea, în 10 episoade din serialul ITV "Coronation Street", în rolul intrigantului autor de romane de dragoste Mel Hutchwright.

Citește și: Vichi Raileanu a devenit mamă pentru a doua oară: "Suntem cei mai fericiți din lume”

Sir Ian McKellen a fost transportat la spital după ce a căzut de pe scenă
Sir Ian McKellen și-a anulat spectacolul de săptămâna viitoare după ce a căzut de pe scenă[Sursa foto: Hepta]

Spectacolul de săptămâna viitoare a fost anulat

"Player Kings" este o producţie a piesei "Henry IV Parts One and Two", şi a început să fie jucată în West End în aprilie.

Sir Ian McKellen- care îl interpretează pe John Falstaff- a apărut într-o scenă de bătălie în care erau implicaţi Prinţul de Wales şi Henry Percy, când a căzut în faţa scenei. Actorul a strigat, iar personalul s-a grăbit să îl ajute. A fost supus unei tomografii şi se aşteaptă ca el să se recupereze complet, a declarat un purtător de cuvânt al teatrului pentru agenţia de ştiri PA.

Reprezentaţia de marţea viitoare a piesei a fost anulată "pentru ca Ian să se poată odihni", a adăugat purtătorul de cuvânt, dar actorul este aşteptat să revină a doua zi. Purtătorul de cuvânt le-a mulţumit, de asemenea, medicilor care au fost "prezenţi în public", precum şi personalului pentru sprijinul acordat.

În urmă cu cinci ani, Sir Ian a fost nevoit să anuleze o reprezentaţie a spectacolului "Regele Lear" la Teatrul Duke of York din Londra, după ce s-a rănit la picior în timp ce alerga să prindă un tren, dar s-a asigurat că publicul se va distra, stând pe scenă şi răspunzând la întrebări.