Skizzo Skillz, artistul care a făcut furori cu hitul „BINIDITAT", a revenit în atenția fanilor cu o piesă nouă. „Mulțumesc" este o melodie sensibilă, fiind extrasă de pe coloana sonoră a filmului „Odată pentru totdeauna", o producție Nextspot și Luca’s Art Film, regia fiind semnată de Iura Luncașu, ce are în portofoliul său producții TV de succes precum" Numai iubirea", "Inimă de țigan", "În familie" și "Pariu cu viața", dar și lungmetraje ca "Ghinionistul" și "Faci sau Taci".
„E o piesă pe care am făcut-o ca un tratament. Simțeam că trebuie să-i mulțumesc lui Dumnezeu și muzical pentru toate binecuvântările. <<Mulțumesc>> ar fi fost ultima piesă de pe albumul <<Full time daddy part time rapper>>, care urmează să apară, dar când a venit propunerea lui Iura Luncașu să intre pe coloana sonoră a filmului <<Odată pentru totdeauna>> am zis de ce să nu fie o rugăciune pentru toată lumea care se regăsește" , a declarat Skizzo Skillz.