Sofia Vergara l-a uitat pe fostul soț, Joe Manganiello. Celebra actriță a fost surprinsă alături de noul său iubit în timp ce se plimbau străduțele pitorești din Monaco.
Sofia Vergara l-a dat uitării pe Joe Manganiello
Vestea că Sofia Vergara și Joe Manganiello se despart după opt ani de căsnicie a șocat pe toată lumea, deoarece ei formau unul dintre cele mai admirate cupluri de la Hollywood, fiind adesea văzuți împreună pe covorul roșu, manifestându-și afecțiunea prin gesturi tandre. Însă povestea de iubire dintre cei doi a luat final și au decis să meargă pe drumuri separate. Actrița a dezvăluit că divorțul a fost influențat de dorința soțului ei de a avea copii, iar ea nu dorește acest lucru.
„Căsătoria mea s-a încheiat, pentru că soțul meu era mai tânăr și a vrut să aibă copii, iar eu nu am vrut să fiu o mamă bătrână.”, a declarat actrița pentru publicație spaniolă. În schimb, Joe Manganiello a oferit o perspectivă diferită asupra despărțirii. El a recunoscut că și-ar fi dorit copii, dar a subliniat că acest aspect nu a fost motivul principal pentru destrămarea mariajului. „S-a terminat pentru că am crescut în direcții diferite, uneori chiar se întâmplă asta.”,
a explicat actorul, care este cu cinci ani mai tânăr decât Sofia. După divorț, ambii actori și-au refăcut rapid viețile, găsindu-și noi parteneri.
Sofia Vergara formează un cuplu cu chirurgul Justin Saliman, cu care a început să se întâlnească la doar trei luni după despărțirea de Manganiello.
Cei doi se bucură acum de un sejur în Europa, iar paparazzii i-au surprins pe o străduță din Monaco. Sofia a împărtășit momente din vacanță și pe contul său de Instagram, unde apare alături de Justin, semn că relația lor devine tot mai serioasă. Îndrăgostiții s-au delectat cu o înghețată și au admirat obiectivele turistice alături de câțiva prieteni, printre care Dana Budeanu și Anastasia Soare. De-a lungul timpului, Sofia Vergara a fost implicată în mai multe relații de profil înalt. Înainte de căsătoria cu Joe Manganiello, a fost logodită cu Nick Loeb, cu care a avut o relație tumultuoasă. Are un fiu, Manolo Gonzalez-Ripoll Vergara, născut în 1991, dintr-o căsătorie anterioară. Sofia Vergara își continuă viața după divorț cu optimism și energie, bucurându-se de compania noului ei partener, Justin Saliman. Cariera sa rămâne strălucitoare, iar dedicarea sa atât față de profesie, cât și față de activitățile caritabile, o face un model de urmat pentru mulți.
Sofia Vergara și Joe Manganiello divorțează după șapte ani de căsnicie. Cei doi au avut o poveste de dragoste pe cât de frumoasă, pe atât de tumultoasă.