Alin Sălăjean, Războinicul de la Survivor România, a recunosc nu o dată, ci de mai multe ori că îi este foarte dor de soția sa. Este pentru prima dată când stau despărțiți atât de mult timp unul de altul și acest lucru se simte din plin.
Aseară, concurenții de la Survivor Româniar ar fi avut posibilitatea să afle ultimele noutăți de acasă prin intermediul unor mesaje primite de la apropiați. Însă, din păcate pentru Războinici, proba de comunicare a fost câștigată de Faimoși, stârnind lacrimi amare în rândul Războinicilor.
Alin Sălăjean a fost primul care a început să plângă în momentul în care a auzit că există posibilitatea să primească un mesaj de la soția sa și nici nu a putut vorbi în acele momente.
„Colegii mei știu cel mai bine că am fost printre singurii care a dormit foarte bine, nu s-a plâns de foame. Coarda mea sensibilă sunt prietenii mei. Chiar am șapte prieteni pe care mi-aș dori să să îi aibă toată lumea, mi-au demonstrat acest lucru și înainte să vin. Și să nu mai spun de Diana, că mă doare carnea pe mine când mă gândesc la ea.
Nu știu dacă o să trec peste acest lucru. Eu nu am suferi niciodată din dragoste, dar acum e o contradicție. Sufăr din dragoste, cu toate că soția mea e acasă. Când aud de familie, plâng. Orice ar fi, mă termină.
După momentele emoționante pe care le-a văzut la tv, Diana soția Războinicului Alin, va veni astăzi la Radio Impuls și va vorbi despre soțul ei.
„Îi sunt alături oricât i-ar fi de greu și sunt mai mândră ca niciodată de el. Suntem împreună de mulți ani, dar niciodată nu am stat atât de mult separați. Deși nu este ușor, îl vreau în competiția Survivor România până la final. Știu că e un învingător. Dacă vrei să îl cunoști mai bine pe Alin, azi de la ora 13:30 voi fi la Uzina de Dume, la Radio Impuls pentru a vorbi despre concurentul prietenul și soțul Alin Sălăjean”, a scris Diana Sălăjean, soția Războinicului, pe rețelele de socializare.