Speak este recunoscut în showbiz-ul românesc pentru sinceritatea de care dă dovadă de fiecare dată. Astfel, când vine vorba de exprimarea opiniei, artistul se află printre persoanele care vorbesc la obiect. În urmă cu câteva zile, cântărețul și partenera sa de viață, Ștefania, au plecat într-o vacanță în Brazilia. Cei doi au avut ocazia să se întâlnească cu mai multe nume sonore din lumea mondenă internațională.
Pentru că sunt activi în mediul online, Speak și iubita sa își țin fanii la curent cu ultimele noutăți din viața lor. Așa s-a întâmplat și de data aceasta, când au împărtășit experiența de care au avut parte. Se pare că lucrurile nu au fost văzute cu ochi buni de toată lumea, așa cum sperau ei, fiind criticați de internauți. Deranjat de valul de hate pe care l-au primit, cântărețul a decis să le transmită un mesaj persoanelor răutăcioase.
„Deci, comentariile de pe TikTok reflectă exact mentalitatea românilor. Dacă ai o experiență tare sau ți se întâmplă lucruri faine, sunt foarte puțini ăia care care să se bucure pentru tine sau să aprecieze că împărtășești cu ei trăirile pe care le ai.
Conform declarațiilor sale, zborul celor doi a întârziat și riscau să piardă următorul avion, care avea să-i ducă la destinație.
Citește și: Speak, dezvăluiri uluitoare despre cariera lui Nosfe: „Din ce știu eu, Nosfe era într-o situație de genul”
„Deci, a fost cel mai înfricoșător zbor. Vremea îngrozitoare, am simțit fiecare rafală de vânt, iar fiecare picătură de ploaie parcă bătea cu pumnii... Și dacă se întâmpla ceva...v-am mai povestit eu gândurile mele atunci când zbor cu cineva foarte mare alături...Thank you, God!” , a povestit Speak, pe Instastory.