În luna octombrie, pasionații de astronomie pot urmări un spectacol inedit pe cerul nopții. Cometa C/2023 A3 își va face apariția în serile în cerul este senin și va putea fi urmărită cu ochiul liber. Aceasta a fost văzută chiar de ieri seară, iar internauții au postat deja primele imagini în mediul online atât din străinătate, cât și din țara noastră. Iată tot ce trebuie să știi despre cometa C/2023 A3.
Cometa C/2023 A3 (Tsuchinshan-ATLAS) a fost descoperită de Asteroid Terrestrial-impact Last Alert System (ATLAS) pe 22 februarie 2023 și a fost, de asemenea, observată cu câteva săptămâni mai devreme, în ianuarie 2023, la Observatorul chinez Tsuchinshan (Observatorul Muntelui Purpuriu al Academiei Chineze de Științe).
Cometa se află zilele aceastea cel mai aproape de Pământ, la o distanţă de 0,472764 unităţi astronomice sau 70.724.459 de kilometri. Aceasta nu s-a mai apropiat de planeta noastră de mult timp, astfel că pasionații de astronomie au o ocazie istorică să o admire.
Cometa și-a făcut apariția pe cerul nopții și ieri seară, iar pasionații de astronomie au fotografiat-o și au postat imaginile în mediul online. Aceasta s-a văzut din Brașov, Bucovina dar și din alte zone. Imaginile atestă frumusețea fenomenului, care apare pe cer sub forma unui punct strălucitor.
Citește și: Medana, soția lui Alin Oprea, o bucătăreasă desăvârșită! Știe cum să își țină bărbatul aproape
Cometa C/2023 A3 poate fi observată cu ochiul liber, în zonele în care cerul este senin. Totuși, cei care au în dotare un binoclu sau un telescop se vor bucura de un spectacol și mai impresionant. Pentru a vedea cometa, pasionații de astronomie trebuie să aștepte până se înserează, după ora 19:00, și să se uite cu atenție înspre partea de cer în care a apus Soarele. Ei se pot ghida după planeta Venus, care începe să se vadă atunci când se întunecă, nu departe de orizont, sub forma unui punct luminos. În partea dreaptă, sus, se va vedea o linie difuză urmată de un alt punct, mai puțin strălucitor de data aceasta, care este cometa. Strălucirea ei scade în intensitate, astfel că privitorii trebuie să fie atenți să nu o rateze. În unele zone, cometa s-ar putea vedea și în timpul zilei, în funcție de condițiile meteorologice.
„Pe la ora 19:00. Dar cel mai bine se vede după ce se întunecă de tot. După ora 20:00. La început se vede șters, slab apoi din ce în ce mai clar. După ora 21:00 apune. Deci fereastra este destul de scurtă”, a spus Ioan Lăpăduș, potrivit bizbrasov.ro.