Super show-ul va avea premiera sâmbătă, de la 21:00, la Kanal D, şi va putea fi urmărit sambăta şi duminica, de la 21:00, şi lunea, de la 20:00.
Cei 50 de temerari au pus piciorul pe Insula de 1 milion, iar debarcarea lor a fost un adevărat spectacol. Entuziaşti, în aplauze şi strigate, au sărit, cu tot cu bagaje, din bărcile cu care erau transportaţi, în apele Oceanului Atlantic. Femei, barbaţi, tineri, vârstanici, aceştia au înotat sau au mers, după posibilităţi, prin apă, spre ţărmul strălucitor.
Concurenţii au ajuns în mijlocul unui paradis, dominat de palmieri şi ape de un albastru incredibil. Cu toate acestea, natura poate deveni extrem de neprietenoasă pe insulă; umiditatea excesivă, furtunile tropicale iscate din senin, căldura insuportabilă uneori, toate acestea le vor da batai de cap celor 50 de concurenţi.
Concurenţii au avut ocazia să stea şi în arenă, un loc foarte important în toposul şi economia show-ului, pe care telespectatorii îl vor descoperi începând de sâmbătă seara, de la ora 21:00, la Kanal D, când are loc premiera reality-ului “Insula de 1 milion”.
Descoperiţi începând de sambătă, de la 21:00, la Kanal D, o aventură extraordinară, “Insula de 1 milion”, pe parcursul careia 50 de oameni trebuie sa reinventeze de la zero regulile sociale, pe o insulă pustie, departe