Ștefan Bănică senior a murit la 61 de ani, la o vârstă la care ar mai fi avut multe de oferit cinematografiei și teatrului românesc, însă ne-a lăsat roluri și piese memorabile de care ne amintim cu drag și astăzi. Inima lui avea să se oprească de mai multe ori și ca urmare a efortului intens depus pe scenă și pentru publicul pe care îl iubea.
Împreună cu Stela Popescu a interpretat roluri în spectacole de revistă și divertisment, în duet. Șarmant și mereu pus pe glume, câștiga simpatia publicului din prima secundă când își făcea apariția.
”Sunt un om care n-ar supăra pe nimeni niciodată şi care înţelege să dăruiască tuturor oamenilor un surâs, o glumă, o butadă. În tinereţe am fost un vagabond, mai bine zis un hoinar. Am iubit oamenii, vinul, fetele frumoase şi la fel de nătângi ca mine şi voi rămâne în acest lanţ vrăjit toată viaţa”, spunea în trecut Ștefan Bănică Senior.
Ștefan Bănică Jr. se afla pe scenă când a murit tatăl lui
În familia Bănică, talentul a existat și există din plin. De la marele actor Ștefan Bănică, la fiul-artist Ștefan Bănică Jr.
și până la nepoții acestuia, muzica și teatrul au făcut și continuă să facă parte din viața familiei Bănică. Recent, Ștefan Bănică Jr. a povestit că a urcat pe scenă și când i-a murit tatăl și a jucat într-o comedie.
"Am jucat și când murise taică-miu. Am jucat comedie. Și el, la rândul lui, cu taică-su, la fel. Ce am învățat de la ei? Când nu vine actorul la teatru? Răspuns: când moare.
E un mix de emoții. Meseria noastră este pe cât de frumoasă, pe atât de periculoasă. Ce faci în momentele acelea? Trebuie să te aduni. Și pentru tine, și pentru el. El ți-ar fi spus: du-te si joacă. Pe de altă parte ce faci atunci când joci cu sentimente? În lumea filmului și a teatrului se întâmplă să se formeze chimii. Se nasc acolo. Trebuie să te ții foarte tare. Nu poți să îi impui sufletului ce să facă. Ce faci dacă o descoperi acolo? Sunt lucruri și lucruri. Nu aici s-au întâmplat rupturile din viața mea. Am scăpat de asta", a dezvăluit Ștefan Bănică .
Andrei George Dicu s-a stins din viață sâmbătă, 23 martie 2024. Decesul jurnalistului ar fi survenit în urma unui stop cardiorespirator, iar medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.