Close sidebar
Stiri mondene

Suma exorbitantă pe care trebuie să o plătești dacă vrei să-ți cânte Andra la nuntă

[Sursa foto: Instagram Andra]

Andra este una dintre cele mai îndrăgite cântărețe de la noi din țară. Cât te costă dacă vrei să-ți cânte la nuntă?


In articol:

Andra este una dintre cele mai apreciate artiste la la noi din țară, cu o carieră impresionantă în muzică de peste 20 de ani a colaborat cu o mulțime de cu artiști români cunoscuți și chiar și internaționali.

Premiile pe care le-a câștigat de-a lungul carierei sale este de-a dreptul impresionant, cu aproximativ 40 de premii obținute, din 2002 și până în prezent.

Lucruri neștiute despre Andra

Andra Irina Măruță are 36 de ani și este din Câmpia Turzii, ea provine într-o familie talentată și are doi frați, unul dintre ei împărțind aceeași carieră și talent ca și ea, însă el a ales să cânte doar muzică folclorică, populară.

Prima apariție televizată a fost la vârsta de 7 ani  când a interpretat melodia lui Whitney Houston, „I Will Always Love You”. La început cânta muzică populară și pop, iar ulterior a participat la un concurs din Tg. Jiu. După câțiva ani a paraticipat și la Festivalul Concurs de Interpretare Folclorică „Toamna Aerieșeană” unde a câștigat primul loc, iar apoi cariera ei muzicală a luat amploare. 

„Cred că am știut dintotdeauna că vreau și pot să cânt. Părinții au observat devreme inclinația mea către muzică și m-au încurajat să-mi urmez visul. Familia mi-a fost alături în fiecare pas de-a lungul carierei și asta m-a ajutat. M-am lansat în muzică la 14 ani, așa că, la vârsta la care prietenii mei se jucau pe afară, mergeau pe la petreceri sau în tabere și ieșeau la un suc, eu repetam sau mergeam la spectacole. Unii ar putea spune că mi-am sacrificat momente frumoase ale copilăriei, eu simt altfel însă.

Munca de atunci m-a făcut să fiu Andra cea de azi”, a declarat Andra.

Citește și: Andra, criticată de fani pe rețelele sociale pentru felul în care arată. Artista este afectată de comentariile răutăcioase: "E un subiect sensibil, într-adevăr, dar nu cred că pot să fiu pe placul tuturor"

Suma exorbitantă pe care trebuie să o plătești dacă vrei să-ți cânte Andra la nuntă

Andra este unul dintre puțini artiști care se pot adopta oricărui stil muzical, artista este invitată des pentru a susține concerte sau a cânta la evenimente, precum nunți. Prețul pe care trebuie să îl achite cineva care dorește ca Andra să-i cânte la nuntă este de aproximativ 12.000 de euro, potrivit Playtech. Cântreața nu vine niciodată singură și mereu este însoțită de un număr mare de oameni, care fac parte din echipa ei și o ajută ca spectacolul să iasă așa cum trebuie. 

Citește și: Detalii șocante au ieșit la iveală. Mădălina Manole a trecut printr-o serie de drame greu de imaginat. Fratele regretatei artiste, mărturii cutremurătoare: "Nu am fost chemat niciodată la audieri ca să pot relata aceste lucruri"